În filosofia orientală, deschiderea ochiului eteric sau a celui de al treilea ochi este unul dintre cele mai vechi și valoroase principii. Chakra a șasea, cea care traversează al treilea ochi, se afla chiar în mijlocul frunții, iar locul ales nu este deloc întâmplător. În vremurile de demult, șamanii indieni povesteau că existau oameni capabili să vadă dincolo de lumea materială, aveau percepția dimensiunilor misterioase din univers și erau dotați cu o clarviziune pătrunzătoare. Poate că legendele lor conțin adevăruri uitate, pe care știința abia acum încearcă să le descifreze. Studiile aprofundate din ultimul deceniu au demonstrat că multe făpturi de pe uscat sau din ape, broaște, reptile sau păsări, au un organ de recepție de dimensiuni reduse în frunte sau în creștetul capului. A fost numit ochi parietal și este o fantă în craniu, sensibilă la lumină, și apare pregnant la speciile primitive. Ceea ce este surprinzător este că acest organ atrofiat păstrează caracteristici comune cu ochii laterali și celule fotoreceptoare. La tatuare, urmașele unor reptile care au supraviețuit de peste 200 de milioane de ani, ochiul parietal din creștet are o structură complexă, cu cornee și cristalin, dar rolul lui nu poate fi încă explicat. Este, poate, un instrument prin care reptila estimează cantitatea de lumină și stabilește ritmul natural al zilelor și al nopților.

Glanda pineală, un ochi ancestral pierdut

În cursul evoluției, percepția luminii a fost preluată de ochii laterali, iar ochiul din creștet a regresat. La fel stau lucrurile și la mamifere și la oameni. Și noi avem o glandă minusculă în creier sensibilă la lumină, responsabilă cu producerea melatoninei, un hormon care reglează ritmul circadian. Este vorba de glanda epifiză sau pineală, care conține încă celule fotoreceptoare asemenea celor din retină. Glanda epifiză reglează ritmul vieții, după ciclul zi-noapte, reglează somnul și odihna și intervine în controlul dezvoltării sexuale. Este o rămășiță a unui organ deosebit de important pe care l-am avut cândva, dar la care, nu se știe din ce considerente, procesul evoluției a renunțat. Poate că tocmai această glandă îi ajută pe orbi să perceapă lumea și să învețe să distingă forme, culori și reliefuri în mod surprinzător, deși nu le-au văzut niciodată ca noi ceilalți. Lipsiți de vedere, atenția lor se concentrează asupra auzului, mirosului și pipăitului, dar glanda pineală îi ajută să perceapă lumina și căldura obiectelor din jur. Cu timpul, ajung să se orienteze în spațiu și să reconstruiască universul din jurul lor conform dimensiunilor pe care și le imaginează singuri.

Creierul are capacitatea de ”deschide” al treilea ochi

Posibilitățile de dezvoltare a creierului sunt colosale. Al treilea ochi, odată descoperit și deschis, ar putea amplifica percepția extrasenzorială și clarviziunea. Savantul rus Viaceslav Bronnikov este convins că mulți oameni pot beneficia de viziune alternativă prin exercițiu intens și prin stimularea capacităților cognitive. Unii oameni, foarte puțini, se nasc cu abilitatea de a folosi vederea dincolo de lucrurile vizibile, alții capătă această abilitate în urma unui șoc, a unui accident traumatizant, care le deschide celelalte simțuri extrasenzoriale. În urma unei operații nereușite, jurnalistul BBC Damon Rose a rămas fără vedere în copilărie. De atunci, s-ar putea spune că în lumea lui este întunericul profund. Cu toate acestea, întunericul este singurul lucru după care tânjește. El vede lumini colorate, fulgere, pete, umbre tot timpul în mișcare. În primii ani, credea că viziunile luminoase sunt o încercare a ochilor de a-și recăpăta vederea. Cu timpul, și-a dat seama că luminile stranii se formează în creier pentru a compensa tocmai pierderea vederii. Are momente în care își dorește cu adevărat să fie întuneric și să își ”odihnească” ochii, dar acest lucru nu mai este posibil. Damon folosește luminile pe care le vede pentru a se orienta și pentru a duce o viață normală.

sursa foto: Foter.com