Ai căzut? Laserul te pune pe picioare!

Ai căzut? Laserul te pune pe picioare!

Un petic de teren alunecos sau de gheață e pe jos și taman pe el calci. Aluneci, te izbești pe caldarâm și… începe suferința. Vestea bună e că ai alternative de tratament, după ce ai căzut.

Sedentarismul este o caracteristică nefericită a omului zilelor noastre. Timpul îndelungat petrecut în mașină, la birou, în mijloacele de transport în comun, își spune cuvântul la un moment dat. Așa se face că, în special iarna, mersul pe jos devine o povară mult prea greu de îndurat pentru cei mai mulți dintre noi. Lipsa antrenamentului fizic face ca o banală plimbare prin zăpadă să se finalizeze cu un accident dureros sau cu suferință pe termen lung. Degeaba ne echipăm corespunzător anotimpului alb, dacă oasele și musculatura nu ne susțin pe măsură.

Ce e de făcut?

Marele nostru noroc este că, grație tehnologiei moderne, au apărut și noi metode de tratament, adaptate stilului de viață modern. Iar terapia cu laser este una dintre ele. Aceasta se face personalizat, în funcție de necesitățile fiecăruia. O nouă „găselniță' în acest domeniu este laserul HIRO, utilizat în așa-numita terapie HILT (High Intense Light Therapy). Este folosit și în tratamentul sportivilor la Jocurile Olimpice. Este un aparat de ultimă generație, care ajută atât la prevenirea accidentărilor, cât și la menținerea tonusului și la recuperarea rapidă după traumatisme. Tratează afecțiunile sistemului muscular și articulațiile, eficient și în timp foarte scurt. În plus, stimulează regenerarea cartilajelor articulare în stadiile incipiente ale artrozei, calmează durerile, reduce inflamațiile, ajută la resorbirea acumulărilor de lichid. Efectele acestui tip de tratament se resimt încă de la prima ședință. Totuși, pentru a obține rezultate optime, sunt necesare măcar 10-14 ședințe, de câteva minute fiecare. Laserul este programat în funcție de simptome și afecțiuni. La Centrul de Recuperare Medicală Medicover, o ședință de terapie cu laserul HIRO costă 145 RON și, până pe 31 martie, se oferă o reducere de 30% din preț.

Așa te recuperezi imediat

„Cele mai frecvente afecțiuni provocate atât de efortul fizic intens, în cazul unei persoane sedentare, cât și de suprasolicitarea fizică sau de temperaturile scăzute, sunt: întinderile musculare, entorsele, luxațiile, crampele musculare, inflamațiile tendoanelor, contuziile, fracturile, durerile de coloană vertebrală, hematoamele, afecțiunile nervilor periferici și ale articulațiilor. Laserul HIRO se deosebește de alte terapii existente prin utilizarea energiei electromagnetice. Terapia cu laser HIRO oferă o recuperare imediată, într-un număr redus de ședințe. Energia foarte înaltă folosită permite o adâncime mai mare de penetrație și ajută la stimularea țesuturilor din profunzime, care altfel nu ar fi atinse de laserele convenționale sau de alte proceduri de fizioterapie.', spune Prof. Dr. Mihai Berteanu, Centrul de Recuperare Medicală Medicover.

Sursa foto: Thinkstock