Ai așteptări nerealiste de la relația ta? Te îndrepți spre dezastru!

Ai așteptări nerealiste de la relația ta? Te îndrepți spre dezastru!

Cu toții avem așteptări nerealiste. De fapt, cea mai mare dintre ele este că oamenii nu ar trebui să aibă așteptări nerealiste, spune dr. psiholog Miranda Morris, citade siteul psychcentral.com. 'Această atitudine greșită e o parte a experienței umane', spune ea.

Dar asta nu înseamnă că faptul că avem așteptări nerealiste e ceva sănătos, ba din contră. Ele ne pot face rămânem singuri, să nu ne îndeplinim scopurile pe care ni le propunem și chiar ne îndreaptă viața într-o direcție greșită.

Perfecționismul duce la eșec

Așteptările nerealiste ne conduc către un eșec sigur pentru că atunci când noi nu ne ridicăm la înălțimea lor sau persoana iubită nu le îndeplinește ajungem la concluzia falsă că relația nu poate funcționa, avem sentimente negative și facem lucruri pe care le vom regreta mai târziu. Poți gândi ceva de genul 'într-o căsnicie reușită nu există certuri'. Atunci pui ștacheta la o înălțime imposibil de atins.

Scapă de ideile greșite!

În toate cuplurile există conflicte, dar ceea ce contează este modul în care cei doi le rezolvă. Dar dacă rămâi la credința ta falsă că nu ar trebui să vă contraziceți niciodată, vei crede că relația în care ești nu are niciun viitor și vei înceta să încerci să remediezi problemele dintre voi. Și probabil, se va ajunge curând la despărțire din cauza acestei atitutdini. Ar trebui să pleci la drum cu ideea reală și sănătoasă că o căsnicie este, de fapt, ceva dificil, în care este nevoie de efort din partea amândurora, grijă și chiar compromisuri pentru a funcționa. Iar asta e valabil pentru orice relație – ceea ce nu înseamnă că nu poate fi frumoasă și nu poate fi o sursă de mari bucurii. Primul pas pentru a scăpa de ideile greșite este să le identifici, pentru că, de multe ori, ele se camuflează în 'percepte sănătoase'. E greu să renunți la ideile cu care ai crescut, dar nu este imposibil.

Sursa foto: 123rf.com