Numărul esențial din data de naştere are o metodă de calcul mai specială, la care trebuie să fii atentă urmărind exemplul de mai jos.

Etapa 1

Se reduc numerele zilei de nașterii, ale lunii și ale anului fiecare la un singur număr.

În cazul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie, numerele lor sunt 1, 2 şi, respectiv, 3.

Iată un exemplu:

Dacă eşti născută pe 18 august 1973 –

Numărul zilei este 9 (1+ 8 = 9)

Numărul lunii este 8

Numărul anului este 2 (1 + 9 + 7 + 3 = 20; 2 + 0 = 2)

Etapa 2

Cele trei numere de mai sus sunt elementele esenţiale ale numerogramei.

Se grupează două câte două, şi anume numărul zilei cu numărul lunii, apoi numărul lunii cu numărul anului şi se scad numerele mai mici din cele mai mari.

Vei obţine astfel două numere şi trebuie, în continuare, să îl scazi pe cel mai mic din cel mai mare.

Spre exemplu: 9 – 8 = 1; 8 – 2 = 6 => 6 – 1 = 5

Rezultatul final este Numărul Esenţial din data ta de naștere.

Iată mai jos semnificaţia lui şi modul în care îți poate fi de ajutor acest număr.

Ce semnifică Numărul esențial din data ta de naștere

Numărul 0

Te ajută: să descoperi noi oportunităţi şi să profiţi de marile schimbări din jurul tău. Poţi beneficia de succese rapide, pentru care nu trebuie să depui mari eforturi. Mai greu va fi să păstrezi ceea ce câştigi fără muncă.

Numărul 1

Te ajută: să fii puternică, hotărâtă, independentă, să preiei conducerea în situaţiile limită şi să te descurci singură. Merită să te răzvrăteşti şi să răstorni ordinea lucrurilor, dacă obţii rezultate de nota 10.

Numărul 2

Te ajută: să ai o bună intuiţie, să fii diplomată, să lucrezi în echipă, să dai dovadă de răbdare în relaţiile cu ceilalţi. Este numărul calităţilor artistice, muzicale, al firilor sensibile şi pacifiste.

Numărul 3

Te ajută: să îţi foloseşti imaginaţia bogată, să te exprimi liber, să înveţi din mers şi să îţi construieşti o carieră frumoasă. Sub influenţa lui 3, poţi avea un talent anume, artistic, sportiv sau culinar, cu care îi vei cuceri pe cei din jur.  

Numărul 4 – numărul esențial din data ta de naștere

Te ajută: să te pui în valoare indiferent de domeniul în care lucrezi, să le dovedeşti celor din jur că eşti o persoană de încredere, muncitoare şi conştiincioasă.

Numărul 5

Te ajută: să capeţi cât mai multă libertate, pe măsură ce trec anii; să îţi faci mai mulţi prieteni şi să ai o viaţă socială plină. Numărul 5 este numărul persoanelor flexibile, care se pot adapta la orice condiţii, foarte curioase şi foarte prietenoase.

Numărul 6

Te ajută: să fii responsabilă, iubitoare şi protectivă cu cei apropiaţi. Numărul 6 este specific firilor materne, iubitoare şi răbdătoare. Este numărul profesorilor şi al idealiştilor.

Numărul 7

Te ajută: să vezi dincolo de ceea ce văd ceilalţi, să îţi impui punctele de vedere şi să aduci pacea între cei care se ceartă. Este un număr norocos, destinat persoanelor care învaţă din fiecare experienţă şi îşi folosesc înţelepciunea spre binele celorlalţi.

Numărul 8

Te ajută: să treci cu bine peste greutăţi, să îţi îmbunătăţeşti statutul social şi să ajungi pe poziţii de conducere mai repede decât alţi colegi. De obicei, numărul 8 înseamnă succes profesional şi o bună cunoaştere a caracterului oamenilor.

Numărul 9

Te ajută: să îţi construieşti viaţa aşa cum îţi doreşti, chiar dacă nu îţi atingi toate obiectivele. Acest număr arată că eşti o fire generoasă, romantică, dar în acelaşi timp mândră şi independentă. Când intri în impas, găseşti imediat o alternativă cu ajutorul prietenilor.

foto: 123rf.com