Află cum să-ți alcătuiești dieta pentru păr sănătos

Află cum să-ți alcătuiești dieta pentru păr sănătos

Dieta pentru păr sănătos și frumos ar trebui să includă alimente bogate în vitamine și minerale care contribuie la întărirea firului de păr, hidratarea și protejarea foliculului acestuia. Părul împreună cu pielea reprezintă cele mai expuse părți ale corpului la factorii de mediu. Este esențial să protejăm părul atât din interior, prin alimentație, cât și din exterior, prin produsele cosmetice utilizate.

Căderea părului, vârfurile despicate, părul uscat, creșterea foarte lentă a părului și chiar încărunțirea sunt probleme care pot fi prevenite prin dieta pentru păr sănătos. Dieta pentru păr poate să-i ofere acestuia substanțele nutritive de care are nevoie.

Unele dintre cele mai eficiente substanțe prezente în alimente care pot afecta pozitiv sănătatea părului sunt: zinc, seleniu, fier, vitamina C, D, E, precum și acizi grași de tipul omega 3. Iată ce alimente ar trebui să incluzi în dieta pentru păr sănătos pentru a obține cele mai bune rezultate:

Ouă

Ouăle conțin o cantitate foarte mare de proteine care constituie o componentă principală a părului. În plus, ouăle sunt o foarte bună sursă de sulf, fier, seleniu și zinc. Aceste minerale sunt foarte importante pentru buna dezvoltare a firelor de păr. Fierul crește circulația la nivelul scalpului, iar zincul întărește părul. O altă sursă de proteine pe care ar trebui să o incluzi în dieta pentru păr sănătos o constituie carnea de pui.

Nuci

Nucile conțin multă biotină, o vitamină din grupul B de care corpul nostru are nevoie pentru a asigura sănătatea scalpului și a părului. Nucile conțin și omega 3, un acid gras esențial care trebuie să facă parte din dieta pentru păr sănătos. Consumă și alte tipuri de nuci sau semințe, în special cele care conțin cupru. Acest mineral ajută la menținerea culorii naturale a părului și a luciului acestuia. Nucile, nucile caju, semințele de susan și semințele de floarea-soarelui au un conținut foarte mare de cupru. Include-le așadar în dieta pentru păr.

Afine

Afinele pot fi pe drept cuvânt incluse în categoria de superalimente, deoarece în ele se regăsește o cantitate foarte ridicată de antioxidanți care protejează scalpul de radicalii liberi. Vitamina C existentă în aceste fructe stimulează producția de colagen și circulația de la nivelul scalpului, contribuind la sănătatea părului. Include în dieta pentru păr zilnică și un pumn de afine.

Somon

După cum am menționat mai sus, acizii grași de tipul omega 3 au un rol important pentru sănătatea părului. Corpul uman nu poate produce acești acizi grași și, prin urmare, are nevoie să-i obțină din alimentație. Acești acizi grași intră în alcătuirea firului de păr. În plus, ei asigură buna hidratare a pielii și a părului și reprezintă părți esențiale ale membranelor celulelor de la nivelul scalpului. Dieta pentru păr sănătos ar trebui să includă de 2-3 ori pe săptămână somon sau alt tip de pește bogat în omega 3, cum ar fi sardinele, macroul sau tonul.

Linte

La fel ca și ouăle, lintea reprezintă una dintre cele mai bune surse de proteine, dar, în acest caz, vegetariană. Părul este alcătuit din keratină care e o proteină. De aceea, firul de păr are nevoie de proteine pentru a se regenera. Lintea reprezintă și o foarte bună sursă de fier. Acesta, combinat cu vitamina C, poate stimula metabolismul, circulația sângelui și oxigenarea celulelor, aspecte esențiale pentru sănătatea foliculilor firelor de păr. Include cât mai des în dieta pentru păr și linte gătită sub diverse forme.

Foto: Pixabay