Află cum cureți hainele din lână

Află cum cureți hainele din lână

Rezistente și călduroase, hainele din lână se păstrează impecabile dacă sunt curățate și îngrijite corect. La sfârșit de iarnă, înainte de a le depozita în dulapuri peste vară, paltoanele, puloverele sau fustele care au în componența lor lână trebuie curățate de pete și aerisite bine.

 

Din fericire, lâna, deși absoarbe o cantitate mare de umezeală, nu permite murdăriei să se infiltreze în profunzimea fibrei. De aceea, costumele, pantalonii sau fustele făcute din stofe dense din lână se curăță cu o perie fină, care îndepărtează praful. Puloverele sau rochiile tricotate se pot spăla la mașină, la programul dedicat produselor din lână, cu un detergent lichid delicat și la o temperatură de maximum 40 de grade. Secretul este ca, la final, să eviți programul de stoarcere și programul de uscare, pentru că hainele din lână vor deveni scorțoase. Ele trebuie lăsate să se usuce la umbră în aer liber, în plan orizontal, pentru că fibra de lână este elastică și își va reveni treptat la lungimea inițială.

 

Hainele din lână pătate

Nu folosi niciodată clor sau înălbitori pentru hainele din lână, chiar dacă acestea sunt albe. Cel mai bine petele ocazionale, de transpirație sau de grăsime, pot fi îndepărtate tamponând ușor cu un burete cu lanolină. Pentru petele dificile de vin sau de cerneală, este bine să apelezi la o curățătorie chimică. După ce le-ai spălat și le-ai curățat de pete, hainele din lână trebuie călcate neapărat cu un fier de călcat cu aburi, folosind programul dedicat. Fără aburi, țesătura din lână se va micșora și își va pierde forma. Dacă nu ai un fier de călcat cu aburi, este bine să folosești o bucată de material din bumbac stropită cu apă.

Loading...