Află care este șansa ta în viață, în funcție de ora nașterii

Află care este șansa ta în viață, în funcție de ora nașterii

În astrologia chineză, ora nașterii este mult mai importantă decât luna sau anul în care te-ai născut. Nu trebuie să știi ora exactă, este suficient să o cunoști cu aproximație și vei afla cât de norocoasă ești și care sunt șansele destinului tău.

Născută între 23.00 – 1.00 – ora Șobolanului

Ai avut norocul să te naști într-una din cele mai bune perioade ale zilei, ai fost înzestrată cu o fire prietenoasă și ești apreciată de cei din jur. Îți place să interacționezi cu cei din jur și să stabilești legături cu diverse persoane, oricât ar fi de dificile. Acesta este un atu deosebit de important în carieră, pe care trebuie să îl exploatezi la maximum.

Șansa ta: mizează pe o carieră dinamică, în care relațiile și comunicarea te ajută să avansezi.

Născută între 1.00 – 3.00 – ora Bivolului

Ai o fire practică și realistă, foarte rațională în orice situație, chiar dacă este vorba de iubire și atașament. Ai o mare putere de judecată, ceea ce te ajută să îți păstrezi sângele rece și optimismul chiar și în momentele dificile. Trebuie doar să înveți să nu mai fii încăpățânată, când alții îți demonstrează că greșești.

Șansa ta: pune accentul pe situația ta materială și încearcă să îți schimbi locurile de muncă până când găsești postul potrivit.

Născută între 3.00 – 5.00 – ora Tigrului

Ai o mare încredere în tine, știi să te impui și reușești să obții ceea ce alții doar visează. Ești materialistă, dar mai ales ambițioasă să deții puterea și să domini, chiar dacă acest lucru nu îți aduce neapărat avantaje materiale. Personalitatea ta și optimismul caracteristic atrage, iar bărbații nu trec indiferenți pe lângă tine.

Șansa ta: încearcă să acorzi mai multă atenție iubirii și partenerului tău, pentru că numai o relație cu adevărat frumoasă te va face fericită.

Născută între 5.00 – 7.00 – ora Iepurelui

Liniștea și confortul sunt foarte importante pentru tine. Ești interesată de casă, de familie și de copii, dar tot ceea ce faci trebuie să fie bine în primul rând pentru tine. În situațiile mai dificile, precum și în momente de cumpănă, ești deosebit de prudentă, atât de prudentă că de multe ori preferi să pierzi ceva minor, decât să îți asumi riscuri mai mari.

Șansa ta: Nu îți fie teamă să încerci și lucruri noi, din când în când, pentru că nu știi niciodată 'de unde sare iepurele'!

Născută între 7.00 – 9.00 – ora Dragonului

Ești o femeie activă, care are mereu un obiectiv de atins și planuri de îndeplinit. Nu lași nimic la voia întâmplării și pui preț pe valorile materiale. Aerul tău de independență și autoritatea pe care o manifești în anumite situații ar putea deranja unele persoane, mai ales pe cele de sex opus.

Șansa ta: găsește-ți partenerul potrivit și vei reuși să realizezi mult mai multe lucruri decât ai putea face singură!

Născută între 9.00 – 11.00 – ora Șarpelui

Ești foarte organizată și poți avea o carieră strălucită, dacă alegi un domeniu în care îți poți pune în valoare calitățile native. În primul rând, știi cum să vorbești cu oamenii și să îi convingi să fie de partea ta. Ai și o intuiție puternică, pe care te poți baza oricând, dar mai ales în relațiile cu superiorii sau cu partenerul de viață.

Șansa ta: fii exigentă cu tine însăți, dar îngăduitoare cu cei din jur, pentru a le câștiga simpatia, mai ales a șefilor.

Născută între 11.00 – 13.00 – ora Calului

Iubești viața, îți place să trăiești intens și cauți aventura. Ești isteață și știi cum să profiți de orice ocazie, dar cel mai mult îți place să experimentezi lucruri noi. Nu te supui ușor regulilor tradiționale și nici nu îți place să dai socoteală nimănui. În schimb, ești deosebit de amabilă, lucru care este de apreciat, indiferent de gafele pe care le faci.

Șansa ta: într-o familie iubitoare vei găsi întotdeauna sprijinul de care ai nevoie, așa că nu rata șansa de a iubi!

Născută între 13.00 – 15.00 – ora Caprei

Amabilă, îngăduitoare și sensibilă, ești o mamă foarte grijulie și o iubită afectuoasă. Familia reprezintă totul pentru tine, dar ești deosebit de precaută înainte de a te căsători și de a-ți întemeia propria familie. Nu se întâmplă prea des să ai încredere în oameni fără să îi supui înainte unor teste de fidelitate.

Șansa ta: ai nevoie de o situație stabilă din punct de vedere materială, ca să ai mai multă încredere în tine însăți!

Născută între 15.00 – 17.00 – ora Maimuței

Ești spontană, înveți repede lucruri noi și ești mare amatoare de distracții. Cu atitudinea ta jovială, știi să atragi atenția celor care vor o prietenă veselă și optimistă. Dar poate că cea mai mare calitate a ta este ingeniozitatea. Ai o inteligență sclipitoare și știi să transformi lucrurile din jur în favoarea ta.

Șansa ta: folosește-ți creativitatea și ideile originale să îți depășești condiția socială și să urci pe scara carierei profesionale.

Născută între 17.00 – 19.00 – ora Cocoșului

Ești descurcăreață, îți place să atragi atenția și să captezi interesul bărbaților. În dragoste, însă, nu faci compromisuri. Dacă nu îți convine ceva, preferi să pleci, decât să te lupți să schimbi lucrurile. În situațiile dificile, ai impresia că te lași influențată prea mult de cei din jur și că nu ai puterea să te opui.

Șansa ta: învață să preiei inițiativa, când treci prin situații deosebite, și nu îi lăsa pe ceilalți să decidă pentru tine.

Născută între 19.00 – 21.00 – ora Câinelui

Poți fi o prietenă fidelă pe viață și o iubită dezarmant de sinceră. Cei care te cunosc bine, te apreciază pentru onestitatea ta și pentru eforturile pe care le faci pentru cei dragi. Toți știu că respecți regulile și că joci cu toate cărțile pe față, ceea ce nu este întotdeauna un avantaj pentru tine.

Șansa ta: încearcă să combați pesimismul care te caracterizează și să ai mai multă încredere în puterea ta de decizie!

Născută între 21.00 – 23.00 – ora Porcului

Ești iubitoare și prietenoasă, dar și suficient de comodă pentru a-ți dori o viață tihnită și lipsită de ambiții mari. Te mulțumești cu ceea ce ai și renunți prea ușor când vremurile se înrăutățesc. În carieră, ești mai degrabă interesată de renume și realizări, decât de banii pe care îi poți câștiga.

Șansa ta: fă un efort să fii mai interesată de cei din jur și să îți faci mai mulți prieteni, care îți vor fi de folos!

sursa foto: 123rf.com