Adolescentul vrea să fie independent. Cât de multă libertate îi dai?

Adolescentul vrea să fie independent. Cât de multă libertate îi dai?

Adolescentul vrea să fie independent. Vrea să meargă singur prin oraș, să stea toată noaptea la o petrecere sau chiar să plece doar cu prietenii la munte. Oare câtă libertate să-i dai? Află ce spune psihologul, despre care ar putea fi niște limite sănătoase pentru vârsta lui.

Adolescentul vrea să fie independent. Să-i refuzi cu totul nevoia de autonomie înseamnă să-i refuzi dorința de maturizare. Pe de altă parte, nu este înțelept nici să-l lași cu totul liber. Ține minte: un adolescent sănătos vrea să fie cât mai independent, pe când un părinte sănătos știe să pună limite atunci când e cazul și să-i dea libertatea cu măsură.

Adolescentul vrea să fie independent. Principii generale de comportament

Relația dintre părintre și copil este un echilibru foarte fin, ”care depinde de la om la om și nu poate fi dată o rețetă în nicio carte de psihologie”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin. ”În general, este util ca adolescentul să fie conștient de niște principii generale de comportament și relaționare, care trebuie respectate. Acestea nu se negociază. În schimb, sunt alte lucruri pe care le poate experimenta și reguli care pot fi încălcate”.

Citește și: Copilul tau vrea sa se tatueze. Cum reacționezi

Adolescentul vrea să fie independent. Educația începe din copilărie

Un adolescent nu devine adolescent peste noapte. ”Dacă în timpul copilăriei părinții au reușit să-i insufle niște valori morale corecte, concepte de bază despre lume și viață, ajuns în perioada critică, va ști să aleagă bine. În plus, este nevoie ca părinții să fi menținut afecțiunea, căldura, legătura sinceră, vie, originală cu copilul lor chiar când acesta a greșit. Asta înseamnă că ei și-au făcut datoria și el va trece cu bine peste criza vârstei”, concluzionează specialistul.

Citește și: Adolescentul pierde nopțile. Ce poți să faci ca să-l disciplinezi

Adolescentul vrea să fie independent. Are nevoie și de părinți gata să ajute

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395”Un adolescent care are valori și principii de viață morale și corecte, care se simte iubit, sprijinit și acceptat de părinți le va spune în caz că are probleme. Chiar dacă va experimenta și va face anumite bravade, cum ar fi să bea alcool, să consume anumite substanțe sau să aibă experiențe sexuale, el știe că are la cine să apeleze dacă intră în bucluc și cu cine se poate sfătui. În cazul în care face vreo boacănă, vei afla la timp pentru ca pagubele să nu fie mari. Dar dacă știe că are doi ”inchizitori”, care îl vor condamna mai rău decât autoritățile, el va căuta povață și suport în altă parte și nu se știe ce fel de oameni va găsi”, avertizează Tedy Creștin.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com

Loading...