Considerată una dintre cele mai influente vedete în România, Adelina își împarte timpul între carieră și familie. Recent, aceasta a recunoscut că și-ar mai dori un copil, iar ea și soșul ei au făcut tot ce le stă în putință ca asta să se întâmple, mai cu seamă că au petrecut mult timp împreună în izolare.

„Ne-am dorit să fim patru, după izolare. Încă nu am făcut testul, dar da, aș putea fi însărcinată”, a declarant Adelina Pestrițu la Digi24.

”Dorința asta de a ne mări familia ne-a determinat să muncim mult la ea. Soacra mereu ne zice să facem un frățior sau o surioară, pentru că Zenaida trebuie să aibă cu cine să se joace, trebuie să aibă pe cineva”, a mai spus vedeta.

De altfel, la jumătatea lunii aprilie, Adelina scrisese pe Instagram, postând o poză cu ea însărcinată: ”Îmi provoc soțul să ieșim așa din izolare”.

 

View this post on Instagram

 

Imi provoc sotul sa iesim asa din izolare😂 #challengeaccepted @steblea.virgil • sursa foto- Cover @vivaromania

A post shared by A D E L I N A E •D •A (@adelina.pestritu) on

Adelina Pestrițu, influencerul anului în România

Întrebată ce presupune jobul de influencer, pentru că pentru muți noțiunea e străină, Adelina Pestrițu a declarat că nu e totul atât de simplu pe cât pare.

„Mulți mă tot întreabă: tu ce faci toată ziua, doar poze și filmări? E un job full time, nu e atât de simplu. Nu am un salariu fix, implicarea îmi aduce bani. Într-o lună pot câștiga mai mult, alteori mai puțin.

Eu pot să tolerez critici, dar să fie expuse civilizat”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Vezi și Adelina Pestrițu nu și-a văzut fetița de două săptămâni. Vedeta a dezvăluit chiar ea motivul

Citește și: