Actrița Rachel McAdams a născut primul copil la 39 de ani, după ce a reușit să-și țină sarcina secretă. Cine este tatăl

Rachel McAdams a nascut primul copil

Actrița Rachel McAdams a născut primul său copil la 39 de ani. Vestea a venit pe neașteptate, mai ales că nimeni nu știa că este gravidă.

Hollywood Pipeline a postat o fotografie în care poate fi văzută Rachel, împreună cu iubitul său, Jamie Linden, care îl ține în brațe pe micuț. Nu se știe cu exactitate când a venit acesta pe lume și nici ce nume poartă.

Vedeta a reușit să țină departe de ochii presei și fanilor sarcina, existând doar zvonuri, în februarie, că ar fi însărcinată. Chiar și așa, nu a confirmat niciodată că urma să devină mamă.

Rachel nu a mai fost văzută în public din septembrie 2017. Iar in februarie, anul acesta, nu a luat parte la premiera filmului ”Game Night”, în care joacă, născând astfel alte speculații legate de sarcină.

Actrița, cunoscută din filme ca ”The Notebook”, ”Midnight in Paris” sau ”Mean Girls”, filmul care practic a lansat-o, în 2004, are o relație cu scenaristul Jamie Linden, în vârstă de 37 de ani, din aprilie 2016.

În 2009, actrița declara că abia așteaptă să devină mamă. Un an mai târziu, nu-și pierduse speranța că va găsi pe cineva care să se califice pentru ”meseria” de tătic, astfel încât să-și împlinească visul.

Rachel, originară din Canada, a avut o relație cu ”frumușelul” Ryan Gosling, partenerul ei din ”The Notebook”. Cei doi au ieșit împreună timp de doi ani, din 2003 până în 2007, fiind foarte iubiți de public și tabloide. Ryan Gosling este în prezent părinte a doi copii, alături de Eva Mendes.

În 2010, McAdams a început să iasă cu Michael Sheen, pe care l-a întâlnit pe când filma ” Midnight in Paris”. Cei doi s-au despărțit în 2013.

Foto: NorthFoto

Citește și:

Loading...