Actorii din „Liceenii” s-au revăzut după 30 de ani de la lansarea filmului care i-a făcut celebri:  „Reuniunea de clasă”

Actorii din „Liceenii” s-au revăzut după 30 de ani de la lansarea filmului care i-a făcut celebri:  „Reuniunea de clasă”

Surpriză de proporții pentru fanii filmului „Liceenii' ce făcea furori în anii `80. Cele trei personaje principale s-au reîntâlnit în vara anului trecut și au arătat tuturor că prietenia lor rezistă și după 30 de ani.

Ștefan Bănică Jr. și-a surprins fanii cu o imagine care s-a viralizat imediat. Acesta a postat pe contul lui de facebook o fotografie cu el alături de îndrăgitul „Ionică' (Mihai Constantin) și de „Șerban' (Tudor Petruț), cu care a jucat în filmul „Liceenii', care i-a făcut celebri în 1986.

În ciuda faptului că au trecut atâția ani și că actorul Tudor Petruț și-a încercat norocul peste Ocean, fiind stabilit de ani buni în Mission Viejo, California, cei trei se întâlnesc de câte ori au ocazia. Așa s-a întâmplat și în luna august, anul trecut, , iar Ștefan Bănică Jr., interpretul lui Mihai din „Liceenii', a postat dovada pe facebook. „Reuniunea de clasă: Ionică, Mihai, Șerban! ) #Liceenii #MihaiConstantin #TudorPetrut', a scris artistul la imaginea cu ei.

Citește și: Bobby din „Dallas' a ajuns de nerecunoscut. Actorul Patrick Duffy trece printr-o adevărată dramă, iar durerea l-a distrus: „În urmă cu șase luni, inima mea s-a oprit…'

Tudor Petruț s-a  stabilit în SUA

 

Cei trei actori se bucură în continuare de succes. În timp ce Ștefan Bănică Jr. are succes pe linie, fiind și antrenor și jurat la „X Factor', Mihai Constantin s-a dedicat teatrului, iar Tudor Petruț are numeroase proiecte în SUA.

Citește și: