Acordul cu BOR a fost modificat: Nu avem voie să mergem la biserică. Cum vom lua Lumină

cum luam lumina de paste

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, miercuri seară, că acordul cu Biserica Ortodoxă Română a fost modificat.

Astfel, nu vom avea voie să mergem la biserică: atât pâinea binecuvântată, cât și Lumina ne vor fi aduse acasă.

Totodată, spre deosebire de protocolul inițial, în care era precizat că bisericile vor fi ajutate la distribuirea Sfintei Lumini de angajați MAI, noul acord prevede că distribuirea se va face de către „personal clerical și voluntari ai bisericii”.

Lumina și Sfintele Paște vor fi luate din pragul casei sau de la geam. În cazul celor care stau la bloc, asociația de proprietari sau chiriașii vor desemna o persoană care va lua pâinea binecuvântată și Sfânta Lumina și apoi le va distribui tuturor celor din bloc.

„Pâinea binecuvântată va fi distribuită la domiciliul credincioșilor din toate parohiile de către personalul clerical și voluntarii din parohie, vineri și sâmbătă, în intervalul orar 08:00-17:00, și în prima zi de Paști, între orele 06:00-12:00, la solicitarea credincioșilor. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical și maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 20:00.

Clericii din fiecare parohie, ajutați de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecție, vor asigura distribuirea Paștilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanțele militare, având asupra lor cartea de identitate și, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braț, precum și un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.

Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieși în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de asociația de proprietari sau de chiriași, care va purta echipament de protecție (masca și mănuși)”, a spus Marcel Vela.

Anunțul a venit după ce președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să renunțe la acordul încheiat între MAI și BOR. Șeful statului a explicat că numărul noilor cazuri și al deceselor a crescut, așa că nu avem niciun motiv de relaxare, dimpotrivă, trebuie să rămânem în continuare în casă.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunțase, marți seară, că românii vor putea merge vineri și sâmbătă la biserica să ia Sfintele Paște, iar Lumina sfânta le va fi adusă în față locuințelor de către voluntari și echipaje MAI.

Vezi și Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunță în ce condiții se va lua Lumina de Paște. Concret, ce avem voie să facem și ce nu

Citește și: