Acidul folic este recomandat în sarcină. Află ce surse naturale există

Acidul folic este recomandat în sarcină pentru prevenirea defectelor congenitale la făt. Imagine cu o femeie gravidă.

Acidul folic este recomandat în sarcină, dar el prezintă multe alte beneficii pentru sănătate. Este foarte important să incluzi alimente care constituie surse bune de vitamina B9 sau acid folic în dieta ta zilnică. Corpul uman depozitează această vitamină în ficat. Surplusul este eliminat prin excreție. Acidul folic este implicat în aproape toate funcțiile vitale ale corpului.

Acesta previne afecțiunile cardiace, defectele congenitale în sarcină, diverse forme de cancer, tulburări psihice și emoționale și ajută la formarea de țesut muscular, de hemoglobină, și la protecția celulelor corpului de degradare.

Surse naturale de acid folic

Printre alimentele în care vitamina B9 sau acidul folic se găsește în cantități semnificative se numără ficat, rinichi, brânză, dar există și surse vegetale, cum ar fi: legume cu frunze verzi, ciuperci, fasole, conopidă, portocale, banane, mazăre. Și anumite leguminoase, cum ar fi lintea sau orez brun conțin cantități ridicate de acid folic.

Acidul folic este recomandat în sarcină

Vitamina B9 este utilă pentru limitarea apariției defectelor congenitale din timpul sarcinii. E important ca femeile gravide să aibă o alimentație pe perioada sarcinii care să nu fie deficitară în această vitamină. Includerea în dietă a unora dintre alimentele recomandate mai sus previne defectele de tub neural la făt și asigură nașterea unui copil sănătos.

Acidul folic previne afecțiunile cardiace

Vitamina B9 joacă un rol major în sănătatea inimii. Aceasta se datorează faptului că elimină homocisteina, una dintre principalele cauze ale infarctului și atacului vascular cerebral. Previne totodată depunerile de colesterol responsabile pentru un mare număr de afecțiuni cardiace. Un beneficiu adițional prin eliminarea homocisteinei este reducerea riscului de fracturi ca urmare a fragilizării oaselor, de care se face vinovată homocisteina.

Acidul folic poate preveni cancerul

Conform a numeroase studii, vitamina B9 este considerată a fi o componentă esențială pentru reducerea incidenței cancerului. Contribuie la prevenirea a diverse forme de cancer. Printre acestea, se numără unele dintre cele mai frecvente, cum ar fi cancerul de colon, cancerul la plămâni sau cancerul cervical. Pentru prevenția cancerului, se recomandă consumul zilnic de alimente cu conținut ridicat de acid folic.

 

Foto: Pixabay