Accesorii extravagante

accesorii extravagante

Ce accesorii extravagante ne-a adus anul 2017! Haideți să vedem ce putem păstra și pentru 2018 dar și ce va fi complet demodat!

Anul acesta moda a fost foarte curajoasă. Ne-a adus elemente noi precum umerii din ce în ce mai dezgoliți, pantalonii largi, printurile generoase, dar și o serie de accesorii care vor rămâne mult timp în memoria garderobei noastre.

Papucii cu blană

 

Au fost apariție remarcată de toată lumea stârnind stupoare, amuzament sau admirație pentru curaj și stil asumat. Papucii cu blăniță sunt acele apariții meteorice care își pot face loc în garderoba noastră cu condiția ca ținutele alese să fie în ton cu… papucii. Adică, ultra-moderne și nonconformiste. Focusul acestor papuci este desigur, blănița, care nu de puține ori este naturală, ruptă parcă dintr-un guler dintr-o exclusivistă haină de iarnă. Dacă te-ai încumetat să-ți achiziționezi această extravagantă încălțăminte, poartă-le până la epuizare. Anul care vine s-ar putea să fie complet demodate.

Geanta transparentă

A apărut de ceva vreme printre preferatele sezonului și câștigă tot mai mult teren. Producătorii autohtoni de genți și poșete au preluat ideea și au dezvoltat-o din plin punând bazele unui adevărat trend în materie de accesorii chic. Geanta transparentă ne induce ideea că nu avem nimic de ascuns și că totul poate fi la vedere, chiar și conținutul unei genți de doamnă. Sigur că situația nu stă deloc așa, iar sfatul nostru este să puneți în marginea transparentă o carte…

Rucsacul metalizat

Dacă stilul tău nu a fost niciodată unul sportiv-adolescentin, sau chic-fără-vârstă, rucsacul nu ar trebui să-ți dea bătăi de cap. Îl ignori pur și simplu. Dacă îți place stilul și ți se pare practic, achiziționează unul într-o culoare alta decât pastel, pentru ca anul viitor să-l mai poți asorta și la alte ținute. Nu trebuie să fie din cale-afară de mic și nici nu trebuie accesorizat cu bulgări de blăniță.

S-ar putea să-ți placă și…

Copyright: fanny71 / 123RF Stock Photo