Psihologul Cristina Ion-Rădulescu spune că răspunsul ar trebui să țină de tine. Dacă te tentează ceea ce îți propune partenerul, poți să accepți, dar să nu faci asta doar din teamă de a nu fi părăsită. Dacă relația voastră este solidă, nu îl vei pierde pentru atâta lucru. El ar trebui să înțeleagă că viața sexuală este ceva ce ar trebui să vă placă amândurora, iar dacă încercați ceva nou și ție îți displace, nu mai este cazul să repetați figura.

Refuză elegant dacă nu vrei

Dacă nu vrei să accepți, Cristina te sfătuiește „să-l refuzi elegant, înlocuind comportametul pe care el ți-l cere cu altceva ce îți face și ție plăcere, iar după actul sexual, în acea perioadă de postludiu în care partenerii se mai dezmiardă un pic, spune-i cum te-ar face să te simți ceea ce îți ceruse mai devreme sau de ce nu ai vrea să încerci altceva.

cristina radulescu-ion psihologDragoste sau dependență

De obicei, astfel de dorințe pot apărea dacă în cuplul vostru a apărut plictiseala sau el este un pasionat al materialelor pornografice și ar vrea să încerce pe viu ce vede acolo. Dacă pare că devine o obsesie și pe tine te deranjează, vorbește cu el. Poate el crede că este vorba de dragoste, dar este, mai degrabă, dependență. Un narcoman nu poate trăi fără drog, dar asta nu înseamnă că este într-o relație de iubire cu obiectul dorinței sale. Dacă între voi este vorba de afecțiune reală, veți fi mulțumiți și de viața sexuală pe care o duceți și veți cădea de acord asupra a ce vă doriți sau nu să faceți la pat.