Acatistul Sfântului Mina, Ocrotitorul celor păgubiți

Acatistul Sfântului Mina, Ocrotitorul celor păgubiți

Acatistul Sf Mina. Minunile Sfântului Mina, care este prăzmuit în calendarul ortodox la data de 11 noiembrie au ajuns cunoscute printre credincioși, iar acatisul acestui sfânt este rostită adesea pentru ajutor.

Sfântul Mina este numit și ocrotitorul celor păgubiți, la acesta se pot ruga credincioșii care își doresc o familie fericită.

Deși se spune că Sfântul Mina îi ajută pe cei care au fost păgubiți, nu numai aceștia, ci și multe alte persoane au simțit puterea acestuia și atunci când au întâmpinat probleme în viața de familie.

Astfel, Sfântul Mina îi ajută pe oameni să depășească cele mai grele probleme ale vieții și le oferă liniște sufletească, prin intermediul rugăciunilor adresate lui.

Rugăciunea este hrană pentru suflet, iar cu ajutorul ei reușim să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să ne confesăm Lui.

Acatistul Sf Mina vă poate ajuta în când vă găsiți în moment de cumpănă sau impas, deoarece Sfântul Mina este considerat ocrotitorul celor păgubiți, dar și al familiei fericite. În ziua sărbătorii lui, pe 11 noimebrie, lumea creștină îl respectă cu sfințenie.

Așa cum Acatistul Bunei Vestiri și Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril împlineșc multe dorințe, sunt foarte puternice și acționează rapid, și Acatistul Sf Mina te ajută ori de câte ori ai nevoie și te găsești în moment de cumpănă.

Acatistul este un imn de laudă, închinat lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau unuia dintre sfinți, prin care putem cere mai ales mijlocirea Sfinților pe lângă Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbăvi la vreme de nevoie și de necaz.

 

Acatistul Sf Mina

Acatistul Sf Mina este o rugăciune alcătuită din mai multe cântări de laudă, care se citește obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare.

Acatistul Sf Mina – Rugăciunile începătoare:

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi toate le-mplineşti, vistieria bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te salaşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte de toată spurcăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte, miluieşte-ne pre noi. (de 3 ori)

Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin!

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi. Doamne, curăteşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfant Numele Tău.

Doamne, miluieşte ! (de 3 ori)

Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin!„

 

„Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău: vie Împărătia Ta; fie voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm gresiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi in ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!„

 

„Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân , noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit, nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin!„

 

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, căci Tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

 

„Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie.

Amin!„

Acatistul Sf Mina – Troparul

„Mucenicul Tău, Doamne, Mina întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”

Acatistul Sf Mina – Condac 1:

„Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.”

Acatistul Sf Mina – Icos 1:

„Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 2:

„Biruitor grabnic te-ai făcut prigonitorilor celor ce voiesc a răpi munca săracului amărât de soartă și a stinge ființa lui, fiind amenințat de întâmplări; pentru aceasta cântăm: mărire ție mucenice și lui Dumnezeu laudă: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 2:

„Să nu se învrednicească nelegiuiții a ne supune sub picioarele lor, sfinte, când se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin spumegând pe aripile vânturilor turbate; ci să cadă ca spicele țarinii de la fața ta și noi să te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, căderea nelegiuiților vrăjmași;
Bucură-te, îngrădirea nesățioaselor fiare;
Bucură-te, înfrânarea mândrilor răpitori;
Bucură-te, că se cutremură cei ce calcă poruncile tale;
Bucură-te, că se ticăloșesc cei ce nu cinstesc minunile tale;
Bucură-te, că se chinuiesc cei ce nu cheamă într-ajutor numele tău;
Bucură-te, că se tulbură cei ce te amărăsc;
Bucură-te, că se laudă cei ce îți mulțumesc ție;
Bucură-te, că de mila ta toată făptura se veselește;
Bucură-te, că de îngrozirea ta toți cei ce au greșit se pocăiesc;
Bucură-te, al umiliților izbăvitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 3:

„Dreptatea și pacea având în cugetul tău, ai părăsit tabăra Frigiei, nemaiputând suferi ca să vezi închinarea idolească; pentru aceasta, suindu-te în munte, cu post și cu rugăciuni ți-ai curățit sufletul de păcate și te-ai întărit în credința Domnului nostru Iisus Hristos, cântând: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 3:

„Păgânii, nemairăbdând urmările tale cele sfinte, prin care se defăima înșelăciunea lor cea idolească, căci propovăduind credința lui Hristos poporului și dovedind că El este Dumnezeu, Care face mi-nuni, iar nu pietrele și arama, te-au supus chinurilor ce le-ai primit cu dragoste; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu târsâne;
Bucură-te, cel ce ai fost ars pe urmă cu foc;
Bucură-te, cel ce ai răbdat usturimea ciulinilor;
Bucură-te, că ai fost străpuns peste tot cu sule;
Bucură-te, că ai suferit pe tâmplele tale ciocane de fier;
Bucură-te, că și alte chinuri ai suferit cu răbdare;
Bucură-te, că n-ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirea ta;
Bucură-te, că mai ales te-ai luptat cu bucurie împotriva trupului și a sângelui;
Bucură-te, că Alexandria s-a îngrozit de credința ta cea tare;
Bucură-te, că tiranii erau mustrați de cutezarea ta;
Bucură-te, că nemaiavând cu ce te spăimânta, au poruncit de te-a tăiat cu sabia;
Bucură-te, că mulți din privitori te binecuvântau, zicând:
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 4:

„Fericita credință a Răsăritului ridicând în sfârșit crucea între popoarele păgânești, după căderea tiranilor vrăjmași ai creștinătății, s-a zidit în Alexandria biserica ta, sfinte, de către un iubitor de Hristos cetățean, în vremea lui Constantin împăratul; și acolo s-au adus rămășițele moaștelor tale, cărora ne închinăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 4:

„Glas ridicând către tine grăim: grăbește, sfinte, a ne apăra; nu ne dezlipi nădejdile de mila ta cea mare; că unde vom năzui afară de tine să ne liniștim, după noianul păcatelor noastre, decât, după Mântuitorul și preacurata Lui Maică, la tine cel ce ai pătimit cu dragoste pentru Hristos și pentru a noastră mântuire; tinde-ți mâna ta spre noi, mucenice, ca să te binecuvântăm cântând:
Bucură-te, aflătorul lucrurilor pierdute;
Bucură-te, aducătorul lor în starea în care au fost;
Bucură-te, lauda cetățenilor cinstiți cu fapta;
Bucură-te, fericirea negustorilor cu bune măsuri;
Bucură-te, păzitorul neadormit al satelor și al orașelor care suferă de pagube;
Bucură-te, scăparea celor amenințați de văpaie și de vifor;
Bucură-te, ușurarea popoarelor ce se amărăsc de năvălirile grozave și de asupririle nedrepte;
Bucură-te, povățuitorul drumeților ce te cer în ajutor;
Bucură-te, izbăvirea oamenilor de moarte năpraznică;
Bucură-te, scăparea corăbiilor cuprinse de vijelie și de furtuni;
Bucură-te, mângâierea a tot sufletul asuprit și amărât;
Bucură-te, și al nostru apărător grabnic în suferință;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 5:

„Hrană de mântuire vieții noastre trimite-ne nouă de la Dumnezeu, sfinte, ca să nu pierim de mulțimea patimilor ce se îndesesc în noi cu prisosință, că păcătoși suntem; dar care păcat sau ce mulțime de greșeale poate covârși vreodată nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, având rugători cetele mucenicilor, cu care dimpreună cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 5:

„Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice împăratul și proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne până la moarte, cădem către tine, Mare Mucenice Mina, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii ca să ne liniștească durerile, biruind pe vrăjmașii, care se luptă împotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, sfinte, apropie-te de noi cei ce pătimim, ca să mărim minunile tale, cântând:
Bucură-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi către Dumnezeu;
Bucură-te, stăruitor grabnic către Dânsul;
Bucură-te, ajutor puternic pentru cei ce păzesc poruncile Lui;
Bucură-te, nădejde nerușinată a creștinilor;
Bucură-te, tămâie bineprimită la cer în rugăciune;
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce nu voiești răutățile oamenilor;
Bucură-te, cel ce plângi pentru nepriceperea lor;
Bucură-te, cel ce pururea îi îndemni la fapte bune;
Bucură-te, că îi povățuiești a viețui în unire și dragoste;
Bucură-te, că pe mulți i-ai adus la pocăință;
Bucură-te, că pentru toți te rogi pururea;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 6:

„Evreul care era asuprit de creștin, prin tăinuirea banilor ce îi lăsase spre păstrare la el până la întoarcerea sa, s-a botezat văzând minunea, când i-ai descoperit adevărul; iar creștinul, îngrozindu-se de fapta ce făcuse spre vătămarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocăit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 6:

„Pe călcătorul de jurământ creștin și vicleanul prieten al iudeului, ieșind din biserica ta, unde mărturisise neadevărul, că nu are știință de acei bani, l-a răpit calul; și pierzând în cale inelul și o cheiță, cu acelea tu te-ai arătat femeii lui acasă, ca să trimită bărbatului ei aurul iudeului, precum a și urmat și îndată s-a descoperit vicleșugul; de aceea cântăm ție:
Bucură-te, vădirea vicleșugului tăinuit;
Bucură-te, aflarea aurului răpit;
Bucură-te, rușinea faptelor rele;
Bucură-te, amărăciunea urmării lor;
Bucură-te, împlinirea datoriilor creștine;
Bucură-te, creștinătorul iudeului rătăcit;
Bucură-te, pocăința creștinului pierdut;
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, că prin a ta minune s-a arătat puterea darului;
Bucură-te, că prin a ei lucrare două suflete s-au izbăvit;
Bucură-te, a lui Hristos vrednicule lăudător;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 7:

„Lanțurile fermecătoare ale diavolului cu care înfășoară sufletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfărâma de nu am avea cugetul lucrător spre mântuire; Acesta dar, întărându-se de către puterea sfinților mucenici aleși de Dumnezeu, risipește negura înșelăciunii și dezleagă legăturile vicleanului prin pocăință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 7:

„Slavă ție Împărate Sfinte, Dumnezeule atotputernice, Care dintre noi oamenii și pentru noi ai ales pe sfinții Tăi mucenici și apostoli, ca să ne izbăvească de cursele vrăjmașului și să ne împărtășească de bunătățile Tale cele nemărginite; ca în acest chip să se preaslăvească numele Tău cel întru tot Sfânt, și să cântăm:
Bucură-te, Mina cel de toți iubit;
Bucură-te, mucenic preafericit;
Bucură-te, luptător neostenit;
Bucură-te, viteaz neobosit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, priveghetor neadormit;
Bucură-te, doctor iscusit;
Bucură-te, judecător nemituit;
Bucură-te, sprijinitor nepărtinitor;
Bucură-te, dar nesfârșit;
Bucură-te, de daruri dătătorule;
Bucură-te, de multe minuni făcătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 8:

„Numele tău, mai mult decât oricare altul dintre sfinți, s-a făcut creștinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnică și îndestularea a orice păgubiri suferite de dânșii; pentru care și astăzi pătimind cei ce stau înaintea icoanei tale cu credință, se roagă a te milostivi spre ei, mângâindu-i și îndeplinind cererea lor, ca să-ți aducă laudă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 8:

„Obosiți de valurile întâmplărilor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem, adâncindu-ne în gânduri și în fapte urâte; pentru aceasta cădem înaintea ta, să ne izbăvești de ispitele ce ne apasă și să ne întărești în dragostea lui Dumnezeu, ca să scăpăm de vrăjmași și să-ți cântăm:
Bucură-te, turn de tărie;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, gând întăritor;
Bucură-te, liman izbăvitor;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger ceresc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, al creștinilor apărătorule;
Bucură-te, al săracilor miluitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 9:

„Patimile cu care tu ai pătimit să ne fie în ajutorul patimilor noastre și rănile trupului acoperământ durerilor ce ne tulbură toată odihna; dă-ne dar în primejdii, răbdarea ta, sfinte, ca printr-însa să dobândim mântuirea sufletului și întărirea neputințelor noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 9:

„Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos, spală întinăciunea păcatelor noastre, preafericite, și cu mulțimea minunilor schimbă cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osândiți cu nedreptate și să nu întunece adevărul pricinilor, ce avem după a lor plăcere, că tu ești cel ce descoperi toate nelegiuirile și ție se cuvine a cânta:
Bucură-te, mângâierea celor asupriți în judecăți;
Bucură-te, biruința ostașilor ce se luptă pentru credință;
Bucură-te, pământ roditor de fapte bune;
Bucură-te, floare frumoasă din părțile Siriei;
Bucură-te, mărgăritar ales de Dumnezeu;
Bucură-te, trandafir mirositor între spinii idolești;
Bucură-te, piatră scumpă din comorile Egiptului;
Bucură-te, dar prin care s-a împlinit menirea magilor de la Răsărit;
Bucură-te, cedru crescut între cedrii Libanului;
Bucură-te, câmp adăpat de apele Iordanului;
Bucură-te, strajă neadormită mănăstirilor din Muntele Sfânt;
Bucură-te, povățuitor osârdnic celor ce merg la mormântul Mântuitorului;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 10:

„Rămășițele călătorului omorât de gazda făcătoare de rău, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, tăindu-l bucăți și îngropându-l în grădina sa, tu l-ai dezgropat a doua zi, refăcându-l precum a fost și dându-i viață, de care minune îngrozindu-se ucigașul, a căzut la picioarele tale cu lacrimi rugându-se să nu-l pierzi. Iar călătorul, deșteptat ca din vis după moarte, a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 10:

„Sârguința vinovatului a fost zadarnică de a putea ascunde uciderea acelui străin, pe care, înnoptând la dânsul, l-a găzduit; că tu, urmându-i nevăzut, pentru dragostea ce avea către tine, te-ai arătat a doua zi ca un ostaș împărătesc, cerând să-ți dea pe călător; despre care tăgăduind că nu ar avea știință, i-ai descoperit fapta și l-ai mustrat cumplit. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, minune mai presus de toate minunile;
Bucură-te, cel care ai primit darul de a reface și a da viață trupului tăiat în bucăți;
Bucură-te, că vinovatul s-a îngrozit de puterea ta;
Bucură-te, că ucisul nu cunoștea de ce este mustrat el, spăimântându-se;
Bucură-te, că fapta aceasta n-ai voit să o descoperi îndată;
Bucură-te, că prin iconomia ta amândoi să găseau uimiți;
Bucură-te, prin care călătorul și-a îndeplinit voința, închinându-se ție;
Bucură-te, că și făgăduinței lui a urmat, aducând în biserica ta mari daruri;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine, mângâietorule;
Bucură-te, al celor ce te cinstesc mărite izbăvitorule;
Bucură-te, al fetelor sărace înzestrătorule;
Bucură-te, al celor căzuți în datorii grele ușurătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule”

Acatistul Sf Mina – Condac 11:

„Taina aceasta mare a sfintei pronii, care prin tine s-a săvârșit, Mina, putându-se reface trupul cel tăiat în bucăți al călătorului ucis și a se aduce iarăși la viață, este de nepătruns; pentru care, minunându-ne de darul ce ți s-a dat ție de la Dumnezeu, cu credință cântăm: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 11:

„Iubitor de sine Eutropie a făgăduit un vas de argint pentru biserica ta. Și făcând două deopotrivă, acel cu numele tău i s-a părut mai frumos decât acel pentru dânsul; drept care a hotărât să-l oprească pentru sine. Tu însă, nesuferind înșelăciunea aceasta, ai luat vasul de la sluga lui când se spăla în corabie și cu dânsul dimpreună l-ai ținut în mare până când s-a mustrat Eutropie însuși de lăcomia sa; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că îndată ai scos pe sluga cu vasul din mare;
Bucură-te, că sluga întreg și nevătămat s-a înfățișat stăpânului său;
Bucură-te, că el, mulțumind lui Dumnezeu, a și dus vasul la biserică;
Bucură-te, mustrătorul lui Eutropie pentru îndrăzneala ce făcuse;
Bucură-te, îndreptătorul purtării sale celei lacome;
Bucură-te, scăparea slugii de la moarte pentru nevinovăția sa;
Bucură-te, că prin aceasta ai vrut să arăți puterea adevăratei credințe;
Bucură-te, că pentru faptă, iar nu pentru lucru ai înfrânt voința cea rea;
Bucură-te, că lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta laudă;
Bucură-te, că numele Lui s-a preaslăvit prin facerea minunilor tale;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai pătimit, ca să biruiești cu Dânsul;
Bucură-te, mucenice prea folositorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 12:

„Văzându-se Sofia, o femeie oarecare din părțile Fecozaliei, care venea la biserica ta să se închine, amenințată a fi batjocorită pe cale de un oștean, a cerut de la tine ajutor cu glas, și îndată ai izbăvit-o de năvălirea aceluia, vădindu-l cu rușine către mai mulți; după care femeia a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!”

Acatistul Sf Mina – Icos 12:

„Șchiopul și o femeie mută, care de mult timp stăteau lângă biserica ta cu alți bolnavi așteptând vindecarea, te-au văzut la miezul nopții, zicând: șchiopule, scoală pe femeia aceea și mergi de aici; la care cuvinte, mâhnindu-se șchiopul, pentru că s-a crezut depărtat de tine, nu făcea nici o mișcare; tu însă, repetând porunca, el a trebuit să asculte și îndată s-au văzut amândoi vindecați; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că șchiopul, spăimântându-se, a fugit;
Bucură-te, că muta, spăimântându-se, a vorbit;
Bucură-te, că și alți bolnavi ai tămăduit;
Bucură-te, că pe necredincioși i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, că pe străini i-ai adăpostit;
Bucură-te, că pe flămânzi i-ai hrănit;
Bucură-te, că pe văduve le-ai miluit;
Bucură-te, al celor din primejdii apărătorule;
Bucură-te, al celor prădați îndestulătorule;
Bucură-te, al Sofiei izbăvitorule;
Bucură-te, al asupriților mângâietorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 13:

„O, Preafericite Mucenice Mina! Ascultă rugăciunea noastră ce-ți aducem din toată inima, ca să ne izbăvești pe noi de boli și de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta și a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfântului Duh, le faci nouă celor ce cu credință cântăm: Aliluia!” Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: „Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu…” și Condacul întâi: „Folositor și ajutător…”

Acatistul Sf Mina – Icos 1:

„Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!”

Acatistul Sf Mina – Condac 1:

„Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.”

După aceea se citește această

Acatistul Sf Mina – Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

„O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea, atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea, încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit, pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

Vezi și ce sărbători sunt în calendar ortodox decembrie 2019.

Citește și:

Rugăciune grabnic ajutătoare către Sfântul Mare Mucenic Mina

Sfântul Mare Mucenic Mina te ajută la necaz

Acatistul Intrării în biserică a Maicii Domnului