Acatistul – ce este și cum ne poate ajuta

Acatistul - ce este și cum ne poate ajuta

Acatistul – mulți dintre noi am auzit de el, dar poate nu toti știu exact ce înseamnă, cine este pomenit în el și ce putere are.

Ce este un acatist

Acatistele sunt rugăciuni prin care putem cere mai ales mijlocirea Sfinților pe lângă Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbăvi la vreme de nevoie și de necaz. Termenul vine din grecescul ahatistos, pentru că în timpul slujbei se stă în picioare sau în genunchi, în faţa icoanei sfântului spre care sunt îndreptate rugăciunile.

Ce cuprinde și cine este pomenit

Acatistele sunt alcatuite din mai multe cântări de laudă și rugăciune, acestea mai numindu-se și condace sau icoase. Slujba bisericeasca cuprinde rugaciuni și laude care îi cinstesc pe Dumnezeu, Maica Domnului sau pe unul dintre Sfinți. De obicei, slujba acatistului se citește în ziua prăznuirii sfântului respectiv, înaintea Sfintei Liturghii sau dupa Vecernie (slujba de seară).

Primul acatist ce a fost scris este Imnul Acatist al Bunei-Vestiri şi a fost întocmit de Patriarhul Serghie al Constantinopolului la vreme de necaz. Acesta se citeşte mai ales la Utrenia din Sâmbăta a cincea a Postului Mare. Acatiste au mai toți Sfinții, dar printre cele mai cunoscute sunt Acatistul Sfintei Cruci, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Acatistul Sfinților Apostoli, Acatistul Sfântului Gheorghe, Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Acatistul Sfinților Ioachim și Ana, Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Acatistul Sfintei Filofteia, Acatistul Sf. Pantelimon, Acatistul Sfinților Trei Ierarhi și multe altele.

Cine citește acatistul

Acestea sunt citite de preoți la slujbele ortodoxe, dar și de oameni simpli. Credincioșii primesc canon de la preot câte un acatist în funcție de păcatele pe care le-au săvârșit, dar pot citi acasă și altele în funcție de nevoile și necazul fiecăruia. De obicei, un acatist se citeşte 40 de zile şi în acest timp se ţine post.
Rugăciunile au un efect puternic atunci când cel care o citește se roagă din inimă, cu iubire și credință.

Unde se citește

El este citit de preoți in biserică, în timpul slujbelor. Rugăciunea mai este citită și de enoriași aproape oriunde s-ar afla aceștia, dar mai puțin în timpul slujbelor din biserică unde nu este indicat să faci altceva decât să asculți rugăciunile ce se desfășoară.

Ce putere are asupra noastră

Nu există un acatist mai bun decât celălalt, puterea acestuia fiind ajutată de cel care citește prin credința, iubirea și curățenia sa. Orice rugăciune spusă din inimă ne apropie și mai mult de Dumnezeu. La acatist se aduce și pomelnicul viilor către care se îndreaptă rugăciunea însoțit de tămâie și ulei.

Sursă Foto: Flickr.com