Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, cine a fost deschis la schimbare în această perioadă a înțeles și apreciat: importanța legăturii cu natura și cu alte ființe, importanța socializării, importanța redefinirii constante a valorilor și priorităților în viață, importanța creșterii capacităților de adaptare și importanța creșterii flexibilității în decizii, acțiuni, strategii. Astfel, abilitățile de supraviețuire au crescut.

Citește și: Cum să-ți dezvolți abilitățile psihice

Abilitățile de supraviețuire – Persoane deschise la schimbare

„Persoanele care au fost deschise la schimbare în această perioadă grea au putut beneficia în continuare de relaxare, socializare, acces la informație, creștere personală, profesională, financiară etc., chiar dacă într-o formă diferită. La polul opus sunt persoanele care au refuzat să se adapteze, care au refuzat să facă lucruri noi, diferite de tiparele cu care erau obișnuite. Ele au așteptat „să treacă totul” ca să redevină lumea și lucrurile așa cum au fost înainte, au ales să creadă într-o iluzie, să se mintă, să se auto-păcălească, considerând că viața și cei din jur au datoria să funcționeze după bunul lor plac. Contextul a scos la iveală atitudini ca: nerăbdare, iritabilitate, furie, dezamăgire, revoltă, indisciplină, lene, perfecționism, lipsa de respect, pretenții și așteptări nejustificate de la viață sau de la cei din jur”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Citește și: Ce să faci ca să devii mai deștept? Află cum să-ți stimulezi capacitatea mentală

Abilitățile de supraviețuire dezvoltate în perioada de criză

Specialistul mai afirmă că, atât abilitățile de supraviețuire manifestate natural, cât și cele pe care ne-am permis să le căpătăm sau să le dezvoltăm în această perioadă, sunt abilități care ne arată cine are șanse să „rămână în picioare” și cine nu.

“Făcând o paralelă, dacă am fi puși într-o situație extremă, de luptă reală pentru supraviețuire, unii ar supraviețui, alții nu. Acest lucru s-ar întâmpla doar pentru că unii ar face tot ce ține de ei pentru asta. Alții ar aștepta probabil să fie serviți. Dacă pentru unele persoane acest virus a fost și este în continuare prilej de reinventare, alții au fost surprinși să constate că viața a trecut pe lângă ei. Astfel, recomandarea mea pentru voi, oameni frumoși, este: Încă mai este timp pentru toți să aleagă să trăiască în prezent!”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.

Sursa foto: 123rf.com