ABBA revine după 35 de ani cu câteva melodii noi. Urmează și un turneu cu totul original

Abba revine

Trupa ABBA revine, după 35 de ani, cu două noi melodii. Membrii legendarei formații au intrat în studiou, unde au înregistrat, spre fericirea fanilor.

„Cu toţii am simţit că, după 35 de ani, ar fi amuzant să ne unim forţele din nou şi să mergem în studioul de înregistrări. Deci, am făcut-o. Şi a fost ca şi cum timpul a stat în loc şi am fost plecaţi doar pentru o scurtă vacanţă. O experienţă extrem de veselă.

Au rezultat două noi cântece şi unul dintre acestea, ‘I Still Have Faith in You’, va fi interpretat de versiunile noastre digitale la un show TV special produs de NBC şi BBC şi care va fi difuzat în decembrie. Poate venim din vechi timpuri, dar cântecul este nou. Şi ne-am simţit bine”, scriu membrii trupei în mesajul publicat vineri pe contul de Instagram al ABBA.

Turneu cu avataruri

Și asta nu e tot. Trupa va susține într-o formulă foarte originală un turneu, anul viitor sau în 2020. Pe scenă vor urca însă avatarurile lor digitale din timpurile de glorie, anii 1970. E vorba despre o noutate absolută, un proiect care implică realitatea virtuală și inteligența artificială.

Membrii trupei – Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad – nu au mai urcat împreună pe scenă din 1982. Cu doi ani înainte, cele două cupluri din trupă, Björn şi Agnetha și Benny şi Anni-Frid, divorțaseră.

Trupa ABBA este cea mai bine vândută formaţie din istoria muzicii pop, grație unor hituri ca „Money, Money, Money” sau „The Winner Takes It All”.

Vezi și Tina Turner arată fabulos la 78 de ani! Cum și-a făcut apariția la lansarea filmului despre viața ei

Citește și:

Loading...