9 ani fără Jean Constantin. A jucat de multe ori roluri de rrom, dar puțină lume știe ce naționalitate avea, de fapt, marele actor. Ce boală l-a răpus

Jean Constantin etnie

9 ani fără Jean Constantin.  În 2010, se stingea din viață unul dintre marii noștri actori, îndrăgitul Jean Constantin. Una dintre întrebările care stăruie în mintea unora și după moartea lui  este dacă regretatul actor era sau nu de etnie rromă.

În timpul vieții, actorul născut la Techirghiol a refuzat elegant în mai multe rânduri să răspundă la această întrebare, ceea ce a hrănit această ipoteză. În plus, a și jucat foarte convingător rolurile de rrom pe care le-a avut.

În realitate, însă, „Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de rrom și am convins etnia și nu numai, că sunt de al lor', declara Jean Constantin.

Reprezentanții comunității rrome din Constanța au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii și că era cunoscut în oraș ca fiind grec. Totuși, datorită tenului său mediteranean, a fost ales să joace roluri de rrom în mai multe filme.

'E grec si pe Acropole au fost ciori'

După cum chiar Jean Constantin recunoștea, mulți glumeau pe seama lui: 'E grec si pe Acropole au fost ciori'.

Actorul, care nici nu avea studii în acest sens, s-a născut în anul 1928 într-o familie multietnică, mama sa fiind de etnie grecească. „Mama mea era grecoaică venită cu părinții de la Salonic prin aproximativ 1880 și se numea Caliopi Stavreg Zaharia”.

Tatăl său, Jean Dumitru, era de etnie română. 'Tatăl meu era român, Dumitru Jean, și era conductor arhitect', spunea Jean Constantin. De menționat e că numele de familie al actorului era Jean și nu Constantin, așa cum credeau mulți.

Până să se remarce în 'B.D.' (Brigada Diverse), filmele de acțiune și de comedie ale regizorului Sergiu Nicolaescu și serialul de televiziune 'Toate pânzele sus!' (1976), Jean Constantin a lucrat ca normator într-o fabrică din Constanța, unde a pus bazele unei brigăzi artistice.

A debutat ca artist la Casa de Cultură din localitate. La sfârșitul anului 1957, a fost primit în nou-înființata secție de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio'. Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.

Jean Constantin: 'La fete, domnișoare, le spun țuțipide'

De-a lungul vieții sale, care a ținut 81 de ani, Jean Constantin a avut trei soții. Ultima a fost Nina și căsnicia cu ea a ținut peste 30 de ani. Nina, fostă soție a actorului Gheorghe Cozorici, a fost sufleur la Teatrul Național.

'Am jucat la Teatrul Naţional «O scrisoare pierdută» şi Nina mi-a suflat mie în piesă. La sfârşit, am suflat-o eu de tot', povestea Jean Constantin într-o emisiune din martie 2010, cu puțin înainte de moartea sa.

Iubitor al sexului frumos, actorul admitea și la 81 de ani: 'Ce mi-a placut in viata – o femeie tânără, de 1,70 și sa fie blondă! Doamne, cât îmi plac blondele! La brunete nu mă uit, că s-ar putea să-mi fie rudă'.

Tot cu aceeași ocazie, Jean Constantin, care a ne-a spus 'adio' după ce ne-a încântat cu cele 89 de filme în care a jucat, a spus și cum numește el fetele, domnișoarele: 'țuțipide'.

În 2009 și 2010, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace. A murit, în cele din urmă, în 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanța. Jean Constantin a fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanța două zile mai târziu.

Foto: Captura Antena 1/Libertatea

Vezi și Ce au avut în comun Amza Pellea și Gheorghe Dinică?

Citește și: