8 alimente periculoase pentru animalele de companie

alimente periculoase pentru animalele de companie

Majoritatea mâncărurilor noastre conțin prea multă grăsime, prea multă sare sau prea mult zahăr pentru a fi consumate și de animalele noastre de companie. De aceea, veterinarii trag un semnal de alarmă să nu le învățăm să cerșească din farfurie și să le ferim de alimentele care reprezintă un pericol pentru sănătatea lor. Iată 8 dintre cele mai comune alimente periculoase pentru animalele de companie

 

  1. Usturoiul și ceapa

Majoritatea condimentelor sunt interzise, iar dintre legumele iuți, usturoiul și ceapa nu trebuie să ajungă în hrana animalelor de companie. Aceste legume le provoacă probleme digestive, dificultăți de respirație și afectează grav ficatul. Dacă le mănâncă, pot avea dureri de stomac, diaree și senzație de vomă, urmată apoi de o stare generală proastă care poate persista câteva zile. Animalelor nu le place nici mirosul și nici gustul de ceapă sau de usturoi, dar inevitabil, dacă le hrănim cu ceea ce mâncăm și noi, ar putea ingera aceste legume.

2. Alcoolul

Unele pisici și unii câini consumă cu plăcere bere, dar asta nu înseamnă că le face bine. Cu atât mai puțin alte tipuri de alcool, vin sau tărie. Multe animale pot intra în comă după ce consumă alcool sau pot avea probleme de sănătate grave, care lasă sechele pe termen lung.

 

Alimente periculoase pentru animalele de companie

3. Cacao și cafea

Deși s-ar putea să fie atrase de ciocolată sau de cafeaua pe care o bei în fiecare dimineață, animalele de companie trebuie ferite să consume așa ceva. O cantitate cât de mică de ciocolată sau de cafea le provoacă aritmii cardiace, probleme cu tensiunea și respirația, dar și vomă.

4. Struguri și stafide

Surprinzător, dar strugurii și stafidele pot determina reacții severe la animale: vomă, apatie, blocaj renal și chiar deces. Nu se cunoaște cauza acestor reacții extreme, dar veterinarii atrag mereu atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă. În cazul în care câinele tău vrea fructe, încearcă să îi dai mere, banane sau portocale, fără sâmburi.

5. Avocado

Bun pentru noi, avocado este deosebit de periculos pentru animale și pentru papagali. Aceste fruct conține persină, o toxină pe care organismul nostru o poate metaboliza, dar care provoacă diaree, vomă și chiar atac cardiac în cazul animalelor de mici dimensiuni.

6. Nuci

La fel ca și avocado, nucile conțin o toxină care provoacă spasme și dureri digestive, rigiditate musculară și vomă în cazul animalelor. Este bine ca pisica sau câinele tău să nu mănânce niciodată nuci, nici măcar prăjituri de nuci sau o cantitate cât de mică.

7. Pâine și drojdie

Pâinea nu este deosebit de periculoasă, dar poate provoca tulburări digestive, balonare și dureri care vor chinui animalele câteva ore bune. Este mai bine să nu consume niciodată pâine sau aluaturi dospite.

8. Xilitol

Este un îndulcitor artificial care poate fi prezent în multe dintre alimentele procesate pe care noi le consumăm. În cazul animalelor, xilitolul poate provoca vomă, letargie, pierderea echilibrului și spasme dureroase.

credit foto:123rf.com

 

Citește și: Ce plante sunt bune pentru animalele de companie