8 alimente benefice pentru piele

8 alimente benefice pentru piele

Atunci când vorbim despre sănătate, alimentația trebuie să ocupe cel mai important loc pe lista ta de priorități. Pentru că o alimentație nepotrivită te va afecta negativ în timp și va conduce la luarea în greutate și la afectarea organelor interne, este bine să ai grijă ca în meniul tău zilnic să se regăsească alimente sănătoase. Pentru că modul în care te alimentezi îți poate influența în bine sau în rău și calitatea pielii, îți oferim un scurt ghid de alimentație care te poate ajuta să ai mereu o piele fină și catifelată.

8 alimente benefice pentru piele:

  1. Peștele gras

Unul dintre cele mai bune exemple în această privință este somonul, un pește bogat în acizii grași omega-3 foarte buni pentru piele. Lipsa acestora provoacă de multe ori uscarea pielii, iar un alt beneficiu al acizilor de tip omega-3 este reducerea proceselor inflamatoare. De asemenea, somonul este bogat în vitamina E, dar și în proteină, un macronutrient esențial în orice dietă echilibrată.

  1. Uleiul de cocos

Printre nenumăratele beneficii pe care le regăsești în uleiul de cocos se numără și protejarea pielii, datorită trigliceridelor cu lanț mediu pe care le conține, care au proprietăți antifungice, care combat cu 30% mai bine micozele pielii, spre deosebire de alte tipuri de uleiuri. Uleiul de cocos poate fi ușor inclus în alimentația zilnică, înlocuind alte tipuri de uleiuri.

  1. Avocado

Este o sursă extrem de bogată în grăsimi sănătoase și necesare organismului. Anumite studii sugerează faptul că introducerea consumului de avocado în meniul săptămânal ajută chiar la combaterea problemelor provocate de razele ultraviolete asupra pielii. Razele UV pot provoca semne timpurii de îmbătrânire, precum ridurile. Bogat atât în vitamina E, cât și vitamina C, avocado se află pe lista superalimentelor care trebuie incluse într-un meniu echilibrat.

  1. Nucile

Pe lânga grăsimile bogate în omega-3, nucile conțin și omega-6, extrem de eficient împotriva anumitor probleme ale pielii, precum psoriazisul. Nucile mai conțin vitamina E, C, seleniu, proteine, dar și zinc, esențial în recuperarea pielii rănite, dar și în lupta cu bacteriile.

  1. Semințele de floarea soarelui

28 de grame de semințe de floarea soarelui conțin 32% din necesarul zilnic de seleniu, 10% din necesarul de zinc și 5,4 grame de proteine. Acestea reprezintă o sursă bogată de acid linoleic, care poate ajuta în hidratarea pielii la femeile în vârstă.

  1. Cartofii dulci

Beta-carotenul este o substanță regăsită în plante, care poate fi convertită în vitamina A în organism și se regăsește de obicei în legumele de culoare galbenă, roșie sau portocalie, iar cartofii dulci reprezintă o sursă excelentă. Antioxidanții din cartofii dulci, odată consumați, sunt absorbiți de piele și funcționează ca un strat de protecție în fața soarelui.

  1. Ardeiul gras galben sau roșu

La fel ca în cazul cartofilor dulci, ardeiul gras galben sau roșu este o sursă importantă de beta-caroten, dar și de vitamina C, antioxidantul care stă la baza colagenului.

  1. Broccoli

Este plin de vitamine și minerale importante pentru piele, precum vitamina A, vitamina C și zinc. Conține, în același timp, luteină, care protejează pielea.  

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: RossHelen

(P) Articol realizat împreună cu Mega Image

Loading...