1. Nu folosi telefonul mobil la masă

Când iei masa în familie sau la un restaurant, alături de prieteni, este indicat să fii atent la cei din jur și să participi la conversații, nu să stai cu ochii în ecranul telefonului. Iar dacă ești sunat, răspunde, dar scurtează cât mai mult convorbirea pentru a nu-i jigni pe ceilalți.

2. Nu țipa când vorbești la telefon

Nu este nevoie să ridici tonul și să țipi când cealaltă persoană nu te aude. Încearcă să te muți într-un loc unde ai semnal mai bun și sună din nou. Și nici nu țipa în telefon dacă ești nervos, mai ales dacă ești în public sau la serviciu, alături de colegi. Vei induce un sentiment de disconfort tuturor, fiind nevoiți să asiste la problemele tale personale.

3. Nu vorbi la telefon când conduci

Este o regulă devenită deja lege și poți să iei amendă dacă vorbești la telefon sau trimiți mesaje în timp ce conduci. Dar în primu rând este bine să te abții de la aceste activități la volan pentru siguranța ta.

4. Evită mesajele în timpul ședințelor

Nu citi și nu trimite mesaje în timpul ședințelor, decât dacă au legătură cu subiectul ședinței și sunt necesare. Altfel, colegii sau șefii vor considera că ești dezinteresat de ceea ce se discută.

5. Închide telefonul mobil la teatru sau în biserică

Există locuri în care liniștea trebuie respectată și odată cu ea oamenii care vin aici să se reculeagă sau să asiste la un eveniment cultural. Nu folosi telefonul mobil în biserică, temple, muzee, teatre, cinematografe, săli de expoziție sau orice alt spațiu cultural și spiritual.

6. Nu vorbi tare la telefon în autobuz sau tren

Păstrează un ton cât mai scăzut, dacă vorbești la telefon în mijloacele de transport în comun, și folosește-l doar la nevoie. Ideal ar fi să te abții să suni când ești în tramvai sau în tren pentru că oamenii din jurul tău sunt obosiți, stresați, nerăbdători să ajungă acasă și nu au nevoie de un stres în plus. În această situație se recomandă să folosești mesajele și căștile.

7. Nu folosi telefonul în timpul unei conversații față în față

Dacă te-ai întânit cu cineva și vă opriți să schimbați câteva cuvinte, nu mai consulta telefonul mobil și nici nu suna, decât dacă este absolut necesar. Acordă-i celeilalte persoane atenția ta, altfel se va simți jignită și te va ocoli pe viitor.

sursa foto: 123rf.com