Tocană de fasole

Tocană de fasole

O tocană super gustoasă și super potrivită pentru zilele de post este această tocană de fasole boabe! Bine, eu o fac și când nu este post că tare gustoasă mai este!

Ingrediente

  • o conservă mare fasole boabe sau două mai mici
  • o ceapă albă
  • 4 căței usturoi
  • 3 morcovi
  • un dovlecel
  • 250 ml apă
  • o conservă mică roșii în bulion
  • o lingură ulei
  • 2 linguri pastă de roșii
  • sare
  • 1. Într-o tigaie se călește în ulei ceapa tăiată mărunt. După ce s-a înmuiat, se pune usturoiul și se mai lasă un minut.
    2. Se pun roșiile, morcovii, dovlecelul tăiate mărunt și apa. Se dau în clocot, se reduce focul și se mai fierbe 15 minute.
    3. Se pune apoi fasolea, se adaugă pasta de roșii, se acoperă cu un capac și se lasă la fiert 30 de minute, amestecând din când în când. La final, se potrivește gustul de sare.

    Sursa foto:Shutterstock