6 lucruri stranii despre corpul nostru care pot fi explicate

6 lucruri stranii despre corpul nostru care pot fi explicate

Este atât de enervant când cineva mestecă lângă tine cu gura plină sau când simți un iz neplăcut de transpirație atunci când te enervezi. Aceste lucruri stranii despre corpul nostru au totuși și o explicație științifică.

 

De ce transpirația ta miroase mai urât când ești stresată

Când te superi, când ești stresată sau te cerți cu cineva, este posibil să observi că transpiri mai mult. În aceste condiții, sunt mult mai active glandele sudoripare, care secretă nu doar apă și sare, ci și lipide sau proteine în care se dezvoltă rapid bacterii și transpirația începe să miroasă mai puternic.

De ce te enervează oamenii care mestecă zgomotos

Fiecare am întâlnit la un moment dat cel puțin o persoană lipsită de maniere care mânca mestecând zgomotos, cu gura deschisă, ba mai și plescăind din limbă. Ea are o problemă de educație, iar tu o problemă cu sunetele enervante, problemă care poartă numele științific de misofonie. De asemenea, te mai pot enerva persoanele care vorbesc tare, care fluieră sau cântă. Și pentru că tratament nu există, încearcă să le ignori.

Lucruri stranii despre corpul nostru

De ce avem ochii roșii în fotografii

Uneori, pupila nu reușește să se contracte în momentul în care cineva ne face o fotografie. Blitzul reflectă astfel vasele de sânge care irigă ochiul și pe care nu le putem vedea în mod normal în spatele irisului. Pentru a evita ochii roșii, încearcă să nu te uiți direct în aparat sau să faci poze când este suficient de multă lumină în jurul tău pentru a nu mai folosi blitzul.

De ce sună vocea ta atât de diferit când este înregistrată

Când ne auzim vorbind, auzim vocea împletită cu alte sunete pe care le captează urechea din jurul nostru, inclusiv adierile vântului. Este unul din acele lucruri stranii despre corpul nostru intens studiat de știință.

Când este înregistrată, microfonul captează vocea neutralizând multe alte zgomote din fundal, astfel că ea ni se pare ciudată și abia o recunoaștem. De altfel, microfonul captează vibrația aerului pe care o produce vocea noastră și nu sunetul familiar din ureche pe care îl auzim când vorbim.

De ce ne rătăcim atât de des cheile

Unii oameni sunt bine organizați și au un loc special pentru chei în casă, un loc unde le țin în fiecare zi. Dar cei mai mulți dintre noi aruncăm cheile pe unde nimerim când sosim acasă, prin hol, prin bucătărie sau prin camera de zi pe cine știe ce dulap și raft.

Ca atare, a doua zi, le găsim mai greu. Sentimentul că am ajuns acasă ne dă senzația de relaxare și ne face să ne gândim la prioritățile legate de casă și de familie, astfel că uităm de chei.

Și este un gest banal să descui ușa și să lași cheile la nimereală, astfel că memoria nu îl mai înregistrează.

De ce ne doare așa de tare când ne lovim la degetele de la picioare

Vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare au cea mai mare concentrație de terminații nervoase. De aceea doare mult mai tare când ne lovim la degete, când ne tăiem, chiar și cu o foaie subțire de hârtie.

Cu mâinile și picioarele pipăim, încercăm și testăm tot ceea ce atingem în jurul nostru. Chiar dacă ne-am dezobișnuit să mai folosim tălpile și degetele de la picioare drept instrumente de cunoaștere a mediului, pentru că purtăm de atâtea secole încălțăminte, când mergem desculți pe plajă sau prin iarbă suntem uimiți de senzațiile pe care le trăim.

foto: 123rf.com