5 trucuri inteligente pentru a scoate petele încăpățânate din haine

5 trucuri inteligente pentru a scoate petele încăpățânate din haine

Oricât ai încerca să îți protejezi hainele, este aproape imposibil să nu le pătezi la un moment dat. Iar unele pete pot fi dificil de scos și pot face ca hainele tale preferate să devină de nepurtat. Fie că vorbim despre pete de ruj, iarbă, vin sau sos, toate pot fi îndepărtate din haine, dacă știi câteva trucuri simple, care îți pot face hainele să arate ca noi.

Cum se scot petele de iarbă

Copiii adoră să se joace pe afară, dar când se întorc în casă cu hainele pline de pete de iarbă și noroi, aproape că regreți că nu i-ai lăsat să se joace toată ziua la computer. Însă petele de iarbă nu sunt atât de dificil de scos pe cum ai crede. Ai nevoie de o periuță de dinți mai veche și puțină pastă de dinți obișnuită. Aplică pasta pe pată, înmoaie periuța în apă caldă și periază materialul până când observi că urmele de iarbă sunt tot mai puțin vizibile. Spală apoi hainele ca de obicei, la mașina de spălat, folosind unul dintre acești detergenti de calitate, special concepuți pentru îndepărtarea petelor greu de scos. Aceștia sunt îmbogățiți cu ingrediente active care scot chiar și petele profunde, protejând țesăturile împotriva deteriorării.

Cum se scot petele de sânge

Atunci când ți se întâmplă să te tai ori cei mici au căzut și și-au julit coatele sau genunchii, prima ta grijă este să cureți rana și să aplici un bandaj, iar ultimul lucru la care te gândești este să nu se păteze hainele. Însă petele de sânge pot fi dificil de scos când acesta s-a uscat. Cea mai bună metodă pentru scoaterea petelor de sânge este să folosești peroxid de hidrogen, cunoscut mai degrabă sub denumirea de apă oxigenată. Lasă câteva minute la înmuiat pata în apa oxigenată, apoi clătește hainele tot cu apă oxigenată. Și sarea de bucătărie poate face minuni împotriva petelor de sânge, mai ales că are un efect abraziv care poate fi de mare ajutor împotriva acestor pete. Totuși, ai grijă să nu o folosești pe materiale delicate, întrucât acestea se pot deteriora sau rupe.

Cum se scot petele de ruj

Un vechi truc pentru a scoate petele de ruj, în special de pe materialele închise la culoare, este să iei o felie de pâine albă și să îi tai coaja. Nu, nu te îndemnăm să faci un sandviș pentru a uita de supărarea că ți s-au pătat hainele. Tot ce ai de făcut este să freci partea moale a cojii de pâine de pata respectivă, până când urmele de ruj sunt absorbite. Acest truc simplu și la îndemâna oricui funcționează cel mai bine pe materialele de culori închise, precum negru, verde sau bleumarin. În cazul hainelor albe sau deschise la culoare te sfătuim să folosești un detergent puternic împotriva petelor sau un înălbitor fără clor, care să îndepărteze pata în doar câteva minute.

Cum se scot petele de grăsime sau ulei

Petele de grăsime sau petele de ulei sunt foarte ușor de scos din haine, dacă folosești puțin șampon pe pată. La fel de bine funcționează și detergentul de vase, care conține agenți speciali pentru îndepărtarea grăsimilor. Aplică puțin șampon sau detergent pe pată, spal-o, apoi pune hainele în mașina de spălat, ca de obicei.

Cum se scot petele de cerneală

Mai puțin obișnuite în zilele noastre, când nu mai folosim la fel de des stilouri sau pixuri, petele de cerneală sunt printre cele mai dificil de scos din haine. Totuși, dacă cei mici vin de la școală cu hainele pătate de pix, o soluție bună este să folosești alcool incolor pe pată, pentru a o îndepărta. Aplică-l pe o cârpă curată, apoi șterge zona pătată, până când aceasta rămâne curată și spală hainele apoi în mod normal. De asemenea, poți încerca să folosești și un burete îmbibat în lapte, un truc vechi, dar eficient pentru curățarea petelor de cerneală.

Sursa foto: Shutterstock/Copyright:ThamKC

Loading...