5 schimbări minore care vor crea senzația că acasă la tine e mereu curat

5 schimbări minore care vor crea senzația că acasă la tine e mereu curat

Ai intrat vreodată în casa unei prietene și ai rămas uimită de cum strălucea totul în jurul tău? Sigur ți-ai dorit ca și locuința ta să fie lună de fiecare dată, doar că, pur și simplu, nu ai suficient timp. Din fericire, nu trebuie să petreci ore întregi curățând mobila și podelele în fiecare zi. De fapt, cu doar câteva schimbări minore, foarte rar va mai fi nevoie să faci curățenie generală. Căminul tău va da impresia de curățenie și prospețime tot timpul, fără ca tu să depui prea mult efort. În plus, toate aceste schimbări sunt ieftine, rapide și istețe. Iată ce trebuie să faci:

  1. Organizează-ți lucrurile inteligent

Când ai prea multe lucruri împrăștiate peste tot, dai impresia că nu ești deloc organizată și, mai rău, că toată casa ta e vraiște. Pe de altă parte, dacă le sortezi și le depozitezi inteligent, nu numai că locuința va părea mai spațioasă, dar vei crea și senzația de curățenie permanentă. În ceea ce privește depozitatul inteligent, poți face acest lucru în foarte multe moduri. De exemplu, pentru toate revistele pe care le ai aruncate pe măsuța de cafea din sufragerie, ia un suport pentru dosare, îmbracă-l în hărtie colorată care să se potrivească cu design-ul încăperii și depozitează-le acolo.

  1. Păstrează podeaua liberă și curată

Amintește-ți să lași podeaua liberă întotdeauna. Lucrurile împrăștiate pe jos reduc din suprafața vizibilă a camerei și îți dau impresia că aceasta este mică și înghesuită. Chiar și covoarele pot oferi această impresie, mai ales dacă acoperă o parte mare din podea. În plus, acestea adună praful și, dacă mai sunt și vechi, automat vor crea o atmosferă de casă bătrânească. Dacă montezi un parchet laminat nou, nu va mai trebui să-ți faci griji în privința covoarelor. Prin rezistența mare la trafic și stabilitatea în timp a culorii, parchetul îți va da oaspeții pe spate și va crea senzația de casă nouă, îngrijită.

  1. Înfrumusețează fiecare cameră cu plante

Plantele sunt cheia pentru o locuință în care domină prospețimea. Nu numai că emană oxigenul de care ai nevoie, dar un aranjament natural oferă o senzație de perfecțiune, care echivalează cu ordinea și curățenia. În plus, culoarea lor poate oferi un contrast plăcut încăperilor, în funcție de designul fiecăreia. Încearcă să le plasezi strategic, în locuri în care să îi surprindă pe oaspeții tăi, ca de exemplu pe hol, la intrarea în locuință. Faptul că ai plante în casă îi va face pe ceilalți să te considere și pe tine o persoană atentă, organizată și grijulie, întrucât trebuie să le uzi și să le oferi un mediu favorabil pentru dezvoltarea lor armonioasă.

  1. Luminează încăperile corespunzător

Lumina este un element de bază când vine vorba de confortul pe care ți-l oferă o locuință, pentru că poate crea o anumită atmosferă în funcție de intensitate și de culoare. Astfel, dacă apartamentul sau casa ta sunt luminate corespunzător, poți oferi foarte ușor impresia unei locuințe îngrijite și ordonate. În timpul zilei, trebuie să te asiguri că fiecare încăpere primește multă lumină naturală. Pentru acest lucru, nu trebuie decât să deschizi jaluzelele la maximum sau, pentru un design rafinat, să cumperi niște perdele subțiri, din material transparent. Astfel, căminul tău va menține o atmosferă vie și plăcută, care distrage atenția de la dezordine.

  1. Surprinde-ți oaspeții cu arome deosebite

Dacă în locuința ta miroase urât, nu te poți aștepta ca oaspeții tăi să creadă că la tine e mereu curat. De fapt, îi vei face să creadă că nu ai grijă de casa ta și că ești delăsătoare. Schimbă acest lucru folosindu-te de arome naturale deosebite, care să îi surprindă plăcut pe invitați de fiecare dată. Fie că folosești produse naturale, precum cojile de portocale sau sucul de lămâie, sau odorizante de cameră naturale, ambele alegeri vor face impresia pe care ți-o dorești. Poți folosi chiar și bețișoare parfumate de calitate, pentru o atmosferă zen și minimalistă.

Dacă nu ai timp să-ți faci curat în casă prea des, dar ai vrea ca oaspeții să nu-ți vadă dezordinea de fiecare dată când sosesc, implementează metodele de mai sus și vei avea o surpriză plăcută: nimeni casa ta. Tu cum îți păstrezi locuința curată?

Sursă foto: Shutterstock.com