5 produse cosmetice inutile care au intrat pe lista neagră a dermatologilor

5 produse cosmetice inutile care au intrat pe lista neagră a dermatologilor

Iată câteva produse cosmetice inutile sau riscante, pe care medicii dermatologi nu le vor recomanda niciodată. Câteva dintre ele sunt frecvent folosite, mai ales vara, când ne expunem la soare, dar nu sunt pe atât de eficiente pe cât am crezut.

 

Loțiune sau cremă de mâini

Nu mai cumpăra loțiune pentru mâini, chiar dacă ți se pare că este mai fluidă, mai hidratantă și că intră mai ușor în piele. Alege o cremă de calitate, cu cât mai multe ingrediente organice, mai hrănitoare și mai potrivită pentru pielea mâinilor care se usucă destul de repede din cauza detergenților și a prafului. Loțiunea pentru mâini intră mai degrabă pe lista cu produse cosmetice inutile.

Spray sau cremă de protecție solară

Este adevărat cu spray-ul este mult mai ușor de folosit, dar nu îl poți aplica într-un strat gros și uniform, să te protejeze bine de razele ultraviolete. Dermatologii recomandă cremele, pe care le întinzi cât mai uniform și care formează un strat protector de câțiva milimetri. Pe de altă parte, când folosești spray la plajă, un procent semnificativ din ingredientele benefice ale acestuia se evaporă sau se dispersează în aer, înainte să ajungă pe piele.

Uleiul de plajă

Medicii dermatologi au trecut și uleiul de plajă pe lista cu produse cosmetice inutile. Acesta închide porii și nu protejează pielea de razele UVB la fel de bine cum o fac cremele de plajă de calitate. Renunță la ulei, mai ales dacă ai pielea sensibilă, și folosește mai degrabă creme pe bază de oxid de zinc.

Cremele pe bază de hidrocortizon

Aceste creme sunt recomandate numai în cazul în care cineva suferă de anumite boli de piele, dar multe femei au auzit că sunt eficiente împotriva coșurilor și a punctelor negre. Poate că, la primele utilizări par să fie bune, dar în realitate aceste creme fac mai mult rău decât bine, dacă le folosești pentru față. Ele pot provoca iritații, dermatite și roșeață, ducând în timp la o agravare a acneei.

Uleiul de cocos

A devenit popular și pe la noi și intră în componența multor produse cosmetice destinate pielii și tenului. Dar, pe termen lung, uleiul de cocos nu este deloc recomandat de dermatologi pentru ten. Este un ulei foarte gras, care rămâne în stratul superficial al pielii și drept urmare astupă porii, provocând apariția coșurilor. Poate fi folosit moderat pe mâini, picioare sau corp, dar e mai bine să nu îl folosești niciodată pentru ten.

sursa foto: 123rf.com

Loading...