1. Rezervă mai mult timp pentru tine!

Programul tău de zi cu zi este mereu aglomerat și ocupat cu tot felul de treburi mărunte, dar trebuie să găsești mai mult timp și pentru tine. Dimineața și seara, cât servești cafeaua sau când te relaxezi după cină, deconectează-te de telefon, calculator sau televizor. Dacă ai mai mult timp la dispoziție, ieși la plimbare sau mergi la o sală să faci sport. Cu timpul, vei vedea cât de bine îți face să petreci mai mult timp doar cu tine!

2. Debarasează-te de vechituri!

Fă curat mai des în casă și la birou și aruncă lucrurile pe care nu le-ai mai folosit de multă vreme. Dacă nu ai avut nevoie de ele în ultimii doi, trei ani, probabil nu le vei mai folosi niciodată. Hainele și cosmeticele vechi și demodate trebuie să fie în fruntea listei. Obiectivele decorative inutile, accesoriile uzate sau alte lucruri pe care le-ai aruncat prin sertare trebuie date afară din casă. Senzația de curățenie și de spațiu îți va face bine!

3. Trăiește viața în prezent!

Încearcă să uiți eșecurile și problemele din trecut și să nu te mai lași niciodată influențată de ele. Odată rezolvată o problemă, mergi mai departe și bucură-te de lucrurile simple și frumoase pe care le ai în jurul tău. Zilele pline de regrete sau visele fără speranță nu fac decât să îți complice viața și să genereze un sentiment de neputință care te va ține pe loc.

4. Învață să spui ”Nu!”

De multe ori ne complicăm viața pentru că nu îi putem refuza pe cei din jur, chiar dacă nu avem nicio obligație față de ei. Este minunat să îi poți ajuta pe cei din jur, dar nu te implica niciodată în problemele care te depășesc sau pe care trebuie să și le rezolve fiecare singur. Este bine să spui ”nu” când știi că nu poți ajuta pe cineva. Nu te aglomera cu probleme și responsabilități care nu te privesc!

5. Fă liste cu priorități

Chiar dacă nu ai acest obicei, fă un efort și încearcă să faci o listă cu priorități pentru fiecare săptămână. Când știi concret ce trebuie să realizezi și cum poți organiza mai bine lucrurile, va fi mai simplu să îți atingi obiectivele. Nu vei mai pierde timp încercând tot felul de soluții sau gândindu-te ce trebuie să faci mai întâi. Vei fi mai ordonată și viața ta se va simplifica!

sursa foto: 123rf.com