Dacă pui bateriile în congelator, țin mai mult: fals!

Circula la un moment dat din gură în gură și pe rețelele de socializare acest sfat legat de bateriile simple. Se credea că, dacă le ții câteva ore în congelator, vor funcționa mai mult. Nimic mai fals. Schimbarea bruscă de temperatură, când scoți bateriile din congelator, produce condens, iar acesta corodează bateriile, scurtându-le durata de viață.

Dacă ții telefonul în priză peste noapte, îi strici bateria: fals!

Telefoanele din ziua de azi sunt atât de inteligente, că doar de aia se numesc smartphone, încât nu se încarcă niciodată la 100%. În realitate, ele au un program care încetinește viteza de încărcare și controlează supraîncărcarea bateriei. Îl poți ține în priză peste noapte fără teamă!

Nu sta aproape de televizor, că nu este sănătos: fals!

Televizoarele de azi nu emit cine știe ce radiații, în niciun caz radiații nocive pentru sănătate. Poți sta lângă televizor și la o palmă de ecran, fără să pățești ceva… doar că s-ar putea să nu vezi nimic. Cu ecranele mari de azi, nu vei mai cuprinde toată imaginea. Dar este important să nu stai la televizor cu orele, să nu îți petreci timpul doar în lumea colorată din ecran. Mișcarea în aer liber este mult mai importantă!

Secret mode rămâne secret: fals!

Deschizi browserul de internet pe telefon și alegi secret mode sau incognito, în speranța că ceea ce vei căuta pe google rămâne secret, neștiut de nimeni. Ei bine, nu este chiar atât de secret. Undeva, căutările tale tot sunt înregistrate și pot fi accesate fie de hackeri, fie de alte persoane cu scopuri… ascunse.

Este periculos să folosești telefonul când este la încărcat: fals!

Este adevărat că au fost cazuri în care telefoanele au explodat, că erau sau nu conectate la priză. Și nu au fost chiar puține aceste cazuri, dar ele nu au avut legătură cu priza, ci mai degrabă cu defecte majore de fabricație.

Dacă folosești telefonul în timp ce se încarcă bateria, nu se întâmplă nimic, cu atât mai mult dacă ai un telefon de marcă, fabricat după standarde sigure. Acesta este unul dintre cele mai răspândite mituri despre tehnologie pe care ar trebui să îl ignori pe viitor.