5 lucruri pe care trebuie să le știi despre psoriazis

psoriazis

Psoriazis. De cele mai multe ori, oamenii nu iau problemele dermatologice în serios și nu sunt foarte interesați de pielea lor, chiar dacă este cel mai mare organ al corpului nostru și are o importanță uriașă asupra organismului, potrivit medicului dermatolog Jennifer C. Cather, de la centrul medical Modern Dermatology-Aesthetics din Dallas, SUA.

 

O afecţiune autoimună cronică, precum psoriazisul vulgar (cel mai întâlnit tip de psoriazis), se manifestă prin înroşirea pielii, acoperirea acesteia cu scuame şi mâncărimea pielii în zona acelei plăci. Apare, de obicei, pe umeri, pe genunchi şi pe scalp, dar poate să apară absolut oriunde pe corp.

Cauzele care declanşează psoriazisul sunt diverse. Poate fi vremea, o infecţie sau stresul, toate acestea pot provoca apariţia psoriazisului fără vreun avertisment şi, deşi tratamentele pot oferi o ameliorare, nu există nicio soluţie de vindecare completă a afecţiunii.
Impactul psoriazisului nu se opreşte la nivelul pielii, ci poate provoca multe probleme începând de la o artrită dureroasă şi până la serioase probleme legate de stima de sine. Trebuie să nu uităm că psoriazisul nu este doar o problemă estetică. De fapt, sunt multe probleme pe care bolnavii de psoriazis şi-ar dori ca toată lumea să le înţeleagă.

1. Psoriazisul nu este contagios

Aceasta este de departe cea mai des întâlnită neînţelegere a psoriazisului, însă nu este o boală contagioasă. O înotătoare de performanţă îşi aminteşte drama prin care a trecut după diagnosticarea cu această afecțiune.'Costumul meu de muncă este costumul de baie, prin natura meseriei, toată lumea poate să vadă urmele psoriazisului. A trebuit să trec peste ruşine şi să-i învăţ pe toţi că nu este contagios şi că nu trebuie să stea departe de mine', îşi aminteşte Dara Torres, cunoscută campioană olimpică la înot.

2. Oamenii afectaţi de psoriazis au tendinţa să se izoleze

Bolile de piele care sunt vizibile îi pot face pe cei afectaţi să fie mult mai atenţi la felul în care arată. Dacă adăugăm şi greşeala des auzită cum că psoriazisul este contagios, atunci nu e de mirare că oamenilor bolnavi de psoriazis le e ruşine să îşi arate pielea în faţa altor oameni. Din cauza acestor neînţelegeri, psoriazisul izolează mulţi oameni. 'Este o problemă mare. O afecţiune care este atât de uşor de observat este o afecţiune care schimbă felul în care oamenii te privesc', spune medicul Jennifer Cather. 'Schimbă felul în care te prezinţi şi chiar şi felul în care te îmbraci', mai adaugă Cather.

3. Mulţi dintre oamenii care au psoriazis, au şi dureri mari

'Aproximativ 30 % dintre persoanele cu psoriazis suferă şi de artrită psoriazică', spune acelaşi medic dermatolog. Iar această afecţiune poate fi foarte dureroasă. Chiar şi cei cu o formă mai uşoară de psoriazis pot suferi de artrită severă şi deci pot avea dureri, inflamaţii şi rigiditate.

4. Stres-ul este un uriaş declanşator al psoriazisului

'Psoriazisul meu se declanşează atunci când sunt stresată, aşa că apare de multe ori la cele mai importante evenimente, aşa cum erau Jocurile Olimpice', povestește campioana olimpică Dara Torres. Deşi factorii declanşatori sunt diferiţi în funcţie de persoană, stresul este totuşi cel mai întâlnit în rândul acestor pacienţi. 'Poate fi vorba de stres fizic, dar mai ales vorbim despre cel emoţional', spune medicul dermatolog Cather. Infecţiile, traumele pielii, alcoolul, fumatul, şi vremea extremă sunt, de asemenea, factori declanşatori des întâlniţi în rândul celor afectaţi de psoriazis.

5. Psoriazisul arată diferit în funcţie de persoană

80 % dintre oamenii care suferă de psoriazis au psoriazis vulgar, cunoscut și sub denumirea de psoriazis în plăci, care se prezintă drept o placă roşie, ieşită în relief, cu scuame. Apare, de obicei, pe exteriorul coatelor, pe genunchi sau pe scalp. Dar poate apărea oriunde pe corp. Alte tipuri de psoriazis sunt: gutat, care apare sub forma unor mici leziuni, sub formă de puncte; inversat, care se prezintă sub forma unor plăci roşii cu aspect neted, lăcuit, care apare, de obicei, la subraţ şi sub sâni; şi pustulos, caracterizat prin pustule albe, înconjurate de piele de culoare roşie.

'Un pacient poate avea mai multe tipuri de psoriazis în acelaşi timp, e o afecţiune foarte dinamică. Se întâmplă chiar destul de rar să aibă cineva psoriazis doar într-un singur loc', spune Cather. Nu în ultimul rând, psoriazisul eritrodermic este o formă foarte severă şi rară de psoriazis, care apare, de obicei, la persoanele care au o formă instabilă de psoriazis în plăci. Se manifestă prin piele roşie pe nivelul întregului corp, mâncărimi severe ale pielii şi dureri, iar de pe aceste zone pielea se descuamează. Această formă de psoriazis este chiar o problemă de viaţă şi de moarte, şi trebuie să vă prezentaţi la medic imediat dacă aveţi aceste simptome.