5 curiozități despre alergii pe care ar fi bine să le cunoști

curiozități despre alergii

Știai că s-ar putea să fii alergică la un aliment banal și nici să nu știi? Iată ce alte curiozități despre alergii au mai fost descoperite în ultimii ani de cercetători. Unele te vor uimi!

 

Reacția alergică apare atunci când sistemul nostru imunitar devine hiper protector. Un aliment banal, o aromă, un condiment pot fi percepute de creier drept inamici , iar sistemul imunitar reacționează agresiv, trecând la atac. De la nas înfundat și febră, reacțiile alergice pot fi variate și destul de grave, până la șocul anafilactic în urma căruia poți să îți pierzi viața. Iată câteva curiozități despre alergii descoperite în ultima perioadă!

Cei mai mulți alergici nici nu știu că suferă de alergii!

Un studiu recent, din anul 2019, realizat cu ajutorul a 40.000 de voluntari din America, a scos la iveală faptul că aproape 48% dintre adulți dezvoltă o formă sau alta de alergie de-a lungul vieții.

Pe de altă parte, 1 din 10 repondenți avea alergie la alimente, după cum arată același studiu, iar cercetările ulterioare au demonstrat că 2 din 10 repondenți aveau intoleranță la anumite alimente, dar considerau greșit că sunt alergici și nu se tratau corespunzător.

Mitul pisicilor fără blană

Sunt mulți iubitori de pisici care sunt alergici și nu se pot bucura de compania micilor feline. Când au fost obținute rasele fără blană, s-a crezut că problema este rezolvată și că iubitorii care au alergie la blana de pisică pot să își ia un astfel de animal de companie.

Doar că nu blana este problema, iar mitul pisicilor fără blană a fost spulberat de știință. În realitate, persoanele alergice au probleme cu pisicile din cauza unei proteine specifice, pe care o are doar neamul pisicesc. Este vorba despre proteina Feld1 care se găsește în urina și mai ales în saliva pisicilor, de unde ajunge pe blană. Pisicile cu blana lungă devin astfel o sursă mai bogată de alergeni pentru persoanele sensibile, dar și pisicile fără blană se ling și împrăștie proteina cu pricina pe tot corpul.

Curiozități despre alergii

Alergia la tehnologia Wi-Fi

În ultimii ani, au apărut mai multe cazuri de tineri sensibili la câmpurile electromagnetice pe care le generează noile tehnologii, mai ales Wi-Fi. Au fost câteva cazuri grave de copii care s-au îmbolnăvit și au suferit de dureri de cap, vertij și scăderea capacității de concentrare după ce au fost expuși o perioadă mai lungă la acest tip de tehnologie.

O elevă din America de 15 ani s-a sinucis, iar părinții au dat școala în judecată susținând că expunerea la rețeaua Wi-Fi din cadrul școlii i-a declanșat fetei migrene, stări de rău și vomă. Un alt băiat de 12 ani a acuzat dureri de cap, iritații la nivelul pielii și sângerări din nas după ce s-a instalat Wi-Fi în școala lui.

Cu toate acestea, specialiștii nu sunt de acord că hipersensibilitatea la câmpurile magnetice este o alergie reală. În cadrul unui studiu efectuat în condiții de laborator, niciunul dintre participanți nu a putut sesiza când a început să funcționeze rețeaua Wi-Fi și nici nu li s-a agravat starea. Pe de altă parte, cei care cred că suferă de alergia la Wi-Fi spun că ea le declanșează simptome neplăcute, ba chiar dureroase și că se simt mult mai bine când se îndepărtează de locurile respective.

Alergia la hrișcă

Știm deja că multe persoane sunt alergice la căpșune, la arahide, la polen, dar unele dezvoltă alergie la hrișcă. O cereală mai puțin folosită în bucătăria românească modernă, aceasta este des folosită în bucătăria asiatică. Așa că, dacă îți place supa cu tăieței japoneză, la care se folosește hrișcă, fii precaută!

Alergia la apă

Oricât ar părea de ciudat, deși noi suntem aproximativ 70% apă, unii oameni sunt alergici tocmai la apa care îi menține în viață. Este una dintre cele mai mari curiozități despre alergii, dar și cea mai rară. Până în prezent au fost documentate 100 de cazuri, dar cei care suferă de alergia la apă au o viață de coșmar. Nu pot atinge apa, pentru că pielea lor se umple imediat de iritații și bubițe. Baia, atât de plăcută pentru noi toți, pentru ei este o tragdie dureroasă. Unii medici suspectează că nu apa este de vină, ci un element chimic prezent în apă, alții consideră că pielea secretă o substanță în contact cu apa care generează urticarie și usturime. Deocamdată, alergia la apă rămâne o mare enigmă pentru medicină.