5 alimente care te fac mai fericit

5 alimente care te fac mai fericit

Fiecare om are zile bune și zile mai puțin bune, dar e important să știi că există alimente care îți pot îmbunătăți starea de spirit. Conform mai multor studii, sunt produse care au acest efect asupra organismului.

Starea de bine a fiecărei persoane vine din echilibrul energetic și nutrițional. Nu ne putem simți ca fiind la un nivel optim dacă eliminăm grupe întregi de alimente din meniul zilnic. Dar sunt unele produse bogate în substanțe nutritive, care ridică semnificativ moralul și starea generală.

Ciocolata – Mâncând 40 de grame de ciocolată cu un conținut ridicat de cacao, în fiecare zi timp de două săptămâni, se reduce nivelul de hormoni care dau starea de stres, inclusiv cortizonul, conform unui studiu realizat de Insitutul de Cercetare Nestlé din Elveția. Experții consideră că responsabili pentru această îmbunătățire sunt antioxidanții din ciocolată.

Carbohidrații – Într-un alt studiu aparținând Archives of Internal Medicine, mai mulți oameni care au urmat timp de un an o dietă cu un conținut foarte scăzut de carbohidrați (20-40 g/zi, constând în puțin orez și o felie de pâine) au avut stări depresive, de anxietate și nervozitate. În comparație cu aceștia, persoanele care au participat la studiu și au avut o alimentație cu cereale, alimente slabe în grăsimi, fructe și proteine vegetale (mazăre, fasole) s-au simțit foarte bine. Cercetătorii consideră că nivelul de carbohidrați din alimentație sporește secretarea serotoninei, care dă starea de bine.

Fructele și legumele – Într-o cercetare realizată în rândul a 3500 de bărbați și femei, și publicată în British Journal of Psychiatry, cei care au avut o alimentație bogată în alimente naturale în anul precedent au avut o stare psihică mai bună decât cei care au spus că au mâncat deserturi, alimente prăjite, carne procesată, cereale rafinate și lactate bogate în grăsimi. Iar alte studii anterioare au indicat că antioxidanții din fructe și legume și acizii grași omega – 3 din pește sunt asociați cu un risc mic de depresie. Iată un alt motiv să mănânci alimente sănătoase!

Nuca de cocos – Când ești stresat, aroma și gustul de nucă de cocos ar putea fi colacul de salvare. Într-un studiu pilot realizat la Universitatea Columbia s-a constatat că multe persoane care aveau un nivel cardiac ridicat s-au calmat după ce au mirosit parfum cu miros de cocos, deoarece presiunea sanguină din corpul lor și-a revenit repede la normal.

Peștele – Mâncând pește gras (somon, ton, sardine, păstrăv) și midii beneficiezi de conținut de omega 3, un nutrient pe care organismul nu îl poate produce și care sporește nivelurile de dopamină și serotonină, care dau organismului o stare de bine.

Atenție la cantitate!

Când vine vorba de ciocolată, de nucă de cocos și, în general, de carbohidrați se poate ivi destul de ușor capcana consumului în exces. Însă reține că orice produs în cantitate mai mare decât este necesar, sfârșește prin a se depune sub forma unor kilograme, indiferent de calitatea ingredientelor.

Alegerea specialistului

I-am cerut și părerea tehnicianului în nutriție Cori Grămescu, pe care am întrebat-o care sunt alimentele cu efect puternic asupra stării sale de bine. 'Eu folosesc foarte des cocosul, în toate variantele lui. Nuca de cocos crudă la micul dejun sau la gustare, ulei de cocos sau lapte de cocos în alimentația de zi cu zi. Și consum regulat pește oceanic mic, de captură, pentru grăsimile sănătoase și proteinele de bună calitate. Iar legumele în cantități mari nu îmi lipsesc de la nicio masă principală, pentru conținutul lor de fibre', a spus aceasta.

 

Cumpără inteligent și organizat

'E important să alegem calitatea înaintea cantității și să ne concentrăm să mâncăm echilibrat, fără a face excese de vreun fel. De asemenea, e foarte important să ținem cont de restricțiile bugetare și să ne gândim la căi de a ne însănătoși alimentația zilnică, fără să facem cheltuieli suplimentare. Cumpărând inteligent și organizat, gătind mai mult acasă și fiind permanent atenți la modul în care ne alimentăm putem să facem economii serioase, pe care să le direcționam spre a cumpăra alimente de bună calitate, mai sănătoase și mai bune pentru noi.' (Cori Grămescu)

Cori Gramescu

Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, www.cori.ro

Credit foto: Flickr.com