4 măști pentru ten gras, de făcut acasă

4 măști pentru ten gras, de făcut acasă

Îți propunem câteva măști pentru ten gras din produse naturale. Ușor de făcut acasă, trebuie să le aplici o dată sau de două ori pe săptămână.

Pori dilatați, puncte negre, acnee. Piele care lucește în zonele bărbiei, a nasului sau a frunții. Dacă ai tenul gras, cu siguranță recunoști toate aceste aspecte. Vestea bună este că dacă folosești anumite produse de îngrijire special create pentru acest tip de ten și le combini cu tratamente cosmetice săptămânale, vei observa imediat cum dispar problemele. Vestea mai puțin bună este că trebuie să fii consecventă și să nu te abați sub nicio formă de la o rutină zilnică de îngrijire.

Alege produse cosmetice care reglează secreția de sebum și matifiază tenul. Demachiază-te și dimineața și seara! Dimineața folosește și o loțiune tonică fără alcool! Fă-ți timp seara și prepară măști din produse naturale! Aplică-le săptămânal, pentru efecte vizibile și de durată.

Mască pentru ten gras din castravete și lămâie

Castravetele și lămâia au proprietăți recunoscute în curățarea feței de impurități și în reducerea excesului de sebum. Curăță de coajă un castravete, taie-l în bucățele și pune-l în blender. Adaugă un albuș de ou și o lingură de suc de lămâie proaspăt. Amestecă-le până se face o pastă cremoasă, pe care o aplici pe toată fața, evitând zona din jurul ochilor. Las-o să acționeze 20 de minute, apoi clătește bine cu apă călduță.

Citește și – 5 măști naturale care-ți protejează tenul iarna

Măști pentru ten gras: Tratament facial pe bază de roșii

Ai nevoie de o roșie mare, coaptă bine, sucul proaspăt de la jumătate de lămâie și o lingură cu fulgi de ovăz. Curăță roșia de coajă, tai-o bucățele și pune-o cu celelalte ingrediente în blender. Aplică pe față pasta obținută și las-o să acționeze între 10 și 15 minute. Clătește cu apă caldă. Pielea va rămâne fină, fără să aibă aspect uscat.

Mască exfoliantă cu kiwi

O dată pe săptămână, prepară o mască exfoliantă pe bază de kiwi, un fruct cunoscut pentru proprietățile sale de a elimina excesul de sebum din piele. Curăță kiwi-ul de coajă, taie-l bucățele, pune-l într-un bol, adaugă două linguri de zahăr și două-trei picături de ulei de floarea soarelui. Amestecă bine și aplică pe față cu mișcări ușoare. După un sfert de oră, clătește cu apă călduță.

Argila verde, remediu miraculos

Pune într-un vas de sticlă două linguri de argilă verde și adaugă trei linguri de apă minerală sau apă distilată. Amestecă bine până obții o pastă consistentă perfect omogenă. Aplică pe față cu o pensulă, evitând zona din jurul ochilor, iar după un sfert de oră clătește cu apă caldă. Argila verde ajută la închiderea porilor dilatați, purifică pielea și are efect antibacterian.

Foto: 123rf

Citelte și – Piele perfectă în sezonul rece? Iată cum trebuie să te îngrijești zilnic