4 aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când cumperi mobilierul de bucătărie

4 aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când cumperi mobilierul de bucătărie

Atunci când îți amenajezi bucătăria din apartamentul nou sau când vrei să schimbi mobilierul demodat, trebuie să știi cum să alegi corpurile noi în așa fel încât să se potrivească dimensiunilor spațiului, dar să-ți și ofere loc suficient pentru gătit și pregătit masa. De la materiale la stil, iată care sunt câteva dintre cele mai importante detalii:

Spațiu

Poate că mobilierul tău preferat de bucătărie nu se potrivește în suprafața pe care o ai la dispoziție și atunci trebuie să îți îndrepți atenția spre formele care se încadrează perfect. Pentru bucătăriile mici, mobilierul în L te va ajuta să economisești spațiu și să nu sufoci atmosfera. Ține cont de electrocasnice și zonele pentru aragaz sau frigider, atunci când faci măsurătorile. Mobilierul funcțional și modern care se camuflează perfect în decor trebuie să-ți ofere posibilitatea de a încadra un cuptor incorporabil sau mașina de spălat vase. În bucătăriile mari ai mai multă libertate și trebuie să urmărești să ai spațiu cât mai generos pentru blat sau să instalezi o insulă în centru. Mobilierul poate fi așezat de-o parte și de alta a încăperii, folosind spațiul în funcție de nevoile tale. 

Stil

Stilul de amenajare al bucătăriei trebuie să se afle în echilibru cu cel abordat pentru restul casei. Stilul minimalist sau cel scandinav cer, de obicei, un mobilier cât mai simplu și practic. Negru, alb și gri sunt printre cele mai potrivite nuanțe, însă și mobilierul cu aspect de lemn natural oferă luminozitate și confort. Albul este recomandat în cazul bucătăriilor de mici dimensiuni, deoarece reflectă lumina și creează senzația de spațiu. Bucătăriile în stil contemporan pun mai mult accent pe culori îndrăznețe și sunt perfecte în spațiile mari. Aici poți să experimentezi cu dulapuri și sertare negre sau nuanțe de vișiniu și verde închis. Mobila cu textură lucioasă va completa o bucătărie cu blaturi de inox și îi va oferi un aer sofisticat și modern. Dacă vrei să combini lemnul natural cu piatră, inox sau alte metale, bucătăria ideală pentru tine este una industrială. Avantajul acestui stil este că poți combina diferite piese de mobilier, atât într-un spațiu mai mare, cât și într-unul mic, fără a le lipsi unitatea. O notă în plus de originalitate nu strică niciodată.

Material

Pentru bucătăriile tradiționale, se alege de cele mai multe ori lemnul masiv, însă acesta nu este destul de rezistent la umezeală și se poate deteriora în timp. Costurile ridicate ale lemnului masiv îl fac mai puțin accesibil, însă aspectul elegant merită eforturile. MDF-ul este cel mai rezistent la uzură și la factori externi. În cazul în care optezi pentru realizarea mobilei la comandă, MDF-ul îți oferă și avantajul de a fi prelucrat mai ușor pentru a se obține forme ideale. Varianta cea mai ieftină de material pentru mobilă de bucătărie este PAL-ul. Acesta este mai puțin durabil decât MDF-ul și mai sensibil la umiditate, însă este recomandat a se folosi pentru părțile mai puțin vizibile ale mobilierului, precum interiorul sertarelor sau spatele dulapurilor. 

Buget

Factorul care îți poate pune bețe în roate la amenajarea bucătăriei este bugetul. Mobilierul se ridică de multe ori la costuri de 40-50% din banii alocați decorării. Pentru un mobilier de calitate, durabil și care poate fi ușor revopsit sau recondiționat în cazul anumitor probleme, va trebui să scoți o sumă considerabilă din buzunar, dar durata lungă de viață a acestuia va merita investiția. Mobilierul făcut la comandă poate fi mai ieftin sau mai scump, în funcție de dimensiuni și de materialul pe care îl alegi. Poți opta pentru o combinație între PAL și MDF și să faci puțină economie. O bucătărie modernă trebuie să fie cât mai smart și gândită în așa fel încât totul să-ți fie la îndemână, chiar dacă va trebui să mai adaugi costuri la bugetul inițial.

Dacă simți că e cazul să faci o schimbare în bucătărie sau îți decorezi apartamentul nou, alege un mobilier modern, potrivit stilului general din casă și de calitate. În funcție de cât timp petreci în bucătărie, acest spațiu va avea un efect considerabil asupra stării tale de bine.

Sursa foto: unsplash.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu BEKO