3 taine mai puțin știute despre primul Crăciun din istorie

3 taine mai puțin știute despre primul Crăciun din istorie

Biblia este săracă în amănunte despre primul Crăciun, și anume ziua în care s-a născut pruncul Iisus. Iar numeroasele traduceri interpretate greșit au perpetuat câteva mistere care sunt și azi discutate și analizate din diverse unghiuri.

 

Data la care a avut loc primul Crăciun și anume nașterea Domnului a rămas un mare mister. Chiar dacă ea a fost aleasă arbitrar pe 25 decembrie, tot mai multe voci din rândul bisericii recunosc că Iisus nu se putea naște iarna.

Nici locul în care s-a născut el, nu este cunoscut pe deplin, din cauza faptului că au fost traduse greșit anumite cuvinte cheie din evangheliile în limba greacă.

Iată 3 dintre cele mai mari mistere ale primului Crăciun din istorie.

Cum s-a ajuns la data de 25 decembrie

În Biblie se spune că păstorii erau pe câmp la data la care s-a născut Iisus. Chiar dacă vremea în Israel este mai blândă iarna, decât în alte părți din Europa, în decembrie tot nu ar fi stat cu turmele pe câmp pentru că este o perioadă aridă. Este mult mai probabil ca Iisus să se fi născut primăvara, în martie sau în aprilie.

Există teoria conform căreia Împăratul Constantin, după ce a devenit creștin, a impus sărbătoarea Nașterii Domnului pe 25 decembrie, când se încheiau o serie de festivități păgâne legate de solstițiul de iarnă. Era vorba de Saturnalia și de petrecerile închinate lui Mithra, zeul Soarelui.

Iosif și Maria nu sunt găzduiți într-un staul de vite

De-a lungul veacurilor s-a perpetuat credința că Iosif și Maria ar fi petrecut primul Crăciun într-un grajd, într-un adăpost pentru vite. Se pare, însă, că au fost traduse greșit câteva informații care apar în evangheliile scrise în limba greacă.

Se pare că Iosif și-a dus soția însărcinată în casa unor rude apropiate, după ce poate traduce din textele mult mai aproape de realitate, redactate în ebraică. Pe vremurile acelea, familiile mai înstărite aveau o cameră la etaj, de obicei direct sub acoperiș, unde puteau găzdui musafirii. Mulți oameni se adunau în acele zile la Bethleem, pentru recensământ, hanurile erau ocupate, dar Iosif era firesc să caute găzduire la rudele sale.

S-a înțeles greșit că era vorba despre un staul de vite, pentru că pruncu a fost așezat într-o iezle. Dar evreii țineau în casă câte o mică iezle din lemn pentru a adăposti noaptea puii de animale plăpânzi. Nefiind pregătiți pentru sosirea unei femei însărcinate, rudele au amenajat la repezeală un pătuț într-o iezle și astfel s-a născut mitul conform căruia Iisus s-ar fi născut într-un grajd, deși Biblia nu scrie nicăieri că erau animale în jurul lui, ci numai oameni și îngeri.

Iosif și Maria au petrecut primul Crăciun ca soț și soție

Chiar dacă Iosif și Maria nu și-au consumat căsătoria, ea fiind însărcinată prin voia lui Dumnezeu, cei doi erau căsătoriți. În vremurile acelea, cei doi au fost logodiți de familie și, cu siguranță, au semnat un document, numit 'ketubbah', prin care erau uniți pe viață, așa cum azi semnăm actele de căsătorie la starea civilă.

Ulterior Iosif a aflat că Maria era însărcinată, dar Dumnezeu a trimis un înger care i-a luminat inima și i-a deschis ochii asupra misiunii sfinte pe care o avea soția sa. Din acel moment, el nu s-a mai îndoit de fecioria și de puritatea ei, ocrotind-o pe Maria până în ultimele clipe ale vieții.

sursa foto: 123rf.com