3 secrete pentru a avea mereu o locuință curată

3 secrete pentru a avea mereu o locuință curată

Curățenia casei era, la propriu, o muncă murdară în zilele dinaintea inventării mașinilor de spălat rufe sau vase, a aspiratorului și a mopului. De la rogojinile pe care familiile le puneau pe pământul ce ținea loc de podea, în perioada dinaintea Revoluției industriale (pe care trebuiau să le schimbe periodic), și până la inventarea aspiratorului de către Hubert Booth (în 1901), modul în care oamenii se îngrijesc de locuințele lor s-a schimbat considerabil.

 

Dacă aduni într-un singur loc toate produsele pe care le folosești, în prezent, pentru a menține curățenia în casă, vei realiza cât de norocos ești spre deosebire de strămoșii tăi, care erau nevoiți să găsească fel și fel de soluții naturale pentru asta și depuneau mai mult efort pentru a rezolva treburile casnice. De la produsele de curățat mobila și gresia din baie până la mopuri, aspiratoare rowenta și mașini de spălat rufe și vase, toate acestea au făcut ca treburile casnice să fie mai ușor de dus la capăt.

 

Totuși, problemele pot apărea dacă te numeri printre cei care sunt obsedați de perfecțiune și nu suportă să vadă nici măcar un fir de praf pe rafturile bibliotecii din sufragerie ori ești mereu deranjat de lucrurile care sunt aruncate la voia întâmplării prin întreaga locuință. Dacă n-ai descoperit încă secretele unui case perfect curate zi de zi, iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta să menții în permanență ordinea și curățenia în locuința ta.

1. Stabilește un program

Casele foarte curate nu devin așa în mod miraculos. Persoanele care se preocupă de aspectul locuințelor lor au un protocol clar în a menține lucrurile în ordine. Mai exact, au un program de curățenie și o rutină de la care nu se abat, astfel încât murdăria să nu aibă timp să se depună. De exemplu, își stabilesc o zi anume când aspiră prin casă sau când pun hainele la spălat. În acest fel, niciuna dintre sarcinile importante care contribuie la curățenia casei nu este ignorată. 

2. Găsește un loc potrivit pentru fiecare obiect din casă

Un alt obicei pe care îl au persoanele care se preocupă de curățenia casei este acela de a găsi un loc potrivit pentru fiecare obiect din locuință. Mult mai greu îți va fi să faci curățenie într-o cameră în care sunt fel și fel de obiecte împrăștiate aiurea (pe care trebuie să le ocolești când dai cu aspiratorul sau cheile) și bijuteriile sunt puse pe diferite rafturi din cameră și trebuie să le strângi înainte de a șterge praful. Pentru a-ți ușura munca, încearcă să găsești câte un loc pentru fiecare astfel de obiect. Pune cheile într-un suport la intrarea în casă, bijuteriile așază-le într-o cutie specială și încearcă pe cât posibil să faci asta în fiecare zi. Astfel, vei termina mult mai repede curățenia și nu va mai fi ca o cursă printre obstacole.  

3. Transformă-ți ziua de curățenie într-una distractivă

Oricât de mult ți-ar plăcea să ai mereu ordine și curățenie în locuința ta, sunt zile în care ai prefera să faci cu totul altceva. Pentru a nu transforma această activitate casnică într-o povară, încearcă să găsești modalități de a te bucura de ceea ce faci. De exemplu, poți asculta podcastul preferat în timp ce folosești aspiratorul sau să asculți melodiile care te fac să ai energie în timp ce cureți baia. Folosește căști wireless pentru a te putea deplasa mai ușor prin casă și s-ar putea ca la final să arzi mai multe calorii și să faci mai mulți pași decât într-o oră la sală.

Chiar dacă vrei ca lucrurile să fie bine făcute și crezi că doar tu poți face foarte bine asta, nu ar strica ca, din când în când, să transformi curățenia casei într-o activitate de familie. S-ar putea să fie mai distractiv decât ai putea crede. 

Foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu badabum.ro