3 plante care te scapă de tuse

plante care te scapă de tuse

Nu mai știi ce să faci să scapi de o tuse sâcâitoare? Află remedii care te vor face să uiți de neplăceri în scurt timp.

Pătlagina calmează orice acces de tuse

Crește în toate regiunile țării, de la câmpie, până în etajul subalpin. Medicinal, se folosesc doar frunzele, care sunt bogate în vitamina K, mucilagii și tanin. Datorită acestei compoziții, planta are puternice proprietăți expectorante. Are efect calmant în tuse și astm.

Cum o folosești:

Faci gargară cu infuzie: peste două linguri de frunze de păt-
lagină, torni o cană de apă clocotită. Lasă vasul acoperit cinci minute, apoi strecoară și folosește-o pentru gargară.

Nalba-mare vindecă afecțiunile plămânilor

Nalba-mare sau ruja preferă solurile umede și crește la câmpie, pe lângă apele curgă-toare și bălți. Terapeutic sunt folosite rădăcinile și frunzele plantei. Acestea conțin mucilagii, glucide și ulei volatil, ajutând în vindecarea afecțiunilor aparatului respirator.

Cum o folosești:

Macerat la rece: Lasă timp de o oră o linguriță de rădăcină bine mărunțită într-o cană de apă, la care adugă un vârf de bicarbonat de sodiu. După strecurare, se bea treptat în cursul unei zile.

Podbalul alungă tusea

Este o plantă medicinală foarte răspândită și a fost apreciată încă din antichitate pentru calitatea ei de a alunga tusea. Se folosesc doar frunzele plantei, în niciun caz florile care, potrivit studiilor specialiștilor, conțin substanțe cancerigene.

Cum îl folosești:

3 Infuzie: o obții din două-trei linguri de frunze, peste care se toarnă o cană de apă clocotită. Se lasă vasul acoperit timp de zece minute, se strecoară și se bea îndulcită cu miere.