3 exerciții simple care alungă durerile de spate

exerciții pentru dureri de spate

Ai dureri de spate? Poate nu-ți vine să crezi, dar ar putea fi tratate sau prevenite cu ajutorul unor exerciții fizice simple.

Este clar că, pe măsură ce îmbătrânim, ne pierdem elasticitatea și maleabilitatea ligamentelor și a tendoanelor. Nu este ceva ce se întâmplă peste noapte, dar fiecare zi petrecută la birou contribuie la asta. Pe măsură ce devii din ce în ce mai sedentară, mușchii își pierd flexibilitatea și articulațiile devin din ce în ce mai rigide.

Exerciții zilnice, timp de câteva minute

Ce să facem în aceste condiții? Este foarte clar. Corpul uman nu este făcut pentru a fi sedentar. Strămoșii noștri petreceau mult timp alergând, muncind pământul, culegând plante. Noi suntem, mai degrabă, sedentari, iar acest lucru se vede în starea sănătății noastre. Îți propunem trei exerciții care se fac fiecare câte unul-două minute pentru a-ți regăsi mobilitatea. Dacă le vei face în fiecare zi, vei scăpa de durerile de spate. Bineînțeles, dacă problemele continuă, ar fi bine să vezi un medic fizioterapeut pentru a primi un diagnostic și un tratament adecvat.

Exercițiul 1: Fandare

Cu cât stăm mai mult timp jos cu genunchii flexați, cu atât mușchii devin mai rigizi. Poți face acest exercițiu de întindere cu un genunchi îndoit (ca în foto) sau cu amândoi (ca în filmul de mai jos). Această mișcare de stretching poate să diminueze dramatic durerea de spate pentru că ia presiunea de pe coloana vertebrală. Întinde un picior în față și îndoaie-l. Ține celălalt picior întins sau poate sta și el îndoit, ca în imaginile de mai jos:

Exercițiul 2 pentru mușchii fesieri

Acest exercițiu este foarte bun pentru mușchii fesieri. Statul jos prelungit, dar și exercițiile prea intense pot să-i facă să involueze. Deci, ai nevoie de acest exercițiu și dacă ești o persoană sedentară, și dacă ești o fanatică a sportului.

Stai culcată pe spate cu un genunchi flexat. Pune piciorul celălalt pe genunchiul piciorului care stă flexat și ține mâna pe celălalt genunchi (ca în imaginile de mai jos). Trage ușor de piciorul de deasupra până simți că se întind mușchii fesieri. Nu trebuie să simți durere.

Exerciții pentru spate cu rola de spumă

Ai nevoie de o rolă de spumă pentru gimnastică. Te așezi pe spate și pui rola sub tine. Te miști în față și în spate, ca în imaginile de mai jos.

Aceste exerciții se fac timp de unul-două minute fiecare.

Citește și:

5 motive pentru care ai dureri de spate

Leacuri pentru reumatism

Osteoporoză

Sursa foto: 123rf.com