28 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Află ce mistere înconjoară trecerea în neființă a marelui duhovnic!

moartea lui Arsenie Boca

Pe 28 noiembrie, se împlinesc 28 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. În toamna anului trecut, Mitropolia Ardealului și Episcopia Devei și Hunedoarei au început demersurile pentru numirea sa în rândul sfinților ortodocși. Prin exemplul său de viață, prin evlavia cu care a trăit și prin minunile pe care le-a făcut, Arsenie Boca este deja un adevărat sfânt în inimile celor care au crezut în menirea sa.

 

Părintele Arsenie Boca a murit pe 28 noiembrie 1989, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluția pentru care marele duhovnic s-a rugat în fiecare clipă a vieții sale și pe care a profețit-o. Se spune că, în ziua în care a plecat în lumea celor drepți, le-ar fi spus călugărilor care se aflau lângă patul lui să îi transmită dictatorului că nu va apuca nici el Crăciunul.

Moartea lui Arsenie Boca a rămas învăluită până azi în mister și a lăsat în urmă numeroase întrebări fără răspuns. Unele voci susțin că a fost prigonit și torturat de Securitate până în ultimele sale clipe și că bătăile i-au grăbit sfârșitul. Alții spun că Arsenie Boca a murit la mănăstirea din Sinaia din cauza suferințelor și bolilor sale vechi, pricinuite și ele tot de anii petrecuți în închisorile comuniste.

Cert este că părintele a fost toată viața sa anchetat și urmărit îndeaproape de Securitate, datorită numărului mare de oameni care soseau fie la Prislop, fie la Sinaia să îi ceară un sfat și să găsească alinare. Pentru ofițerii de Securitate din timpul regimului comunist, orice adunare era periculoasă, cu atât mai mult grupurile mari de credincioși care căutau un singur duhovnic.

28 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Tortura i-a grăbit sfârșitul

mormant Arsenie Boca

La mormântul părintelui Arsenie Boca, sosesc în fiecare zi zeci de credincioși

Părintele Petru Vamvulescu, autorul cărții ”Viața lui Arsenie Boca, fapte inedite” susține că Securitatea a avut ordin să îl elimine și că s-a căutat o metodă care să nu lase dovezi evidente.

Se pare că părintele Boca ar fi fost iradiat în toamna anului 1989 pentru a i se grăbi sfârșitul, după ce profețiile lui despre căderea regimului și deșteptarea țării au început să se răspândească tot mai mult printre oameni.

Tot părintele Vamvulescu susține că, în ultima zi a vieții sale, a fost de fapt torturat și schingiuit în pădurea de brazi de lângă Sinaia și adus la mănăstire în mare taină, unde și-a dat ultima suflare.

Toate chinurile cumplite le-a îndurat pentru că a prezis căderea și moartea lui Nicolae Ceaușescu și pentru că îi încuraja pe tinerii puternici să se ridice împotriva regimului.

Harul părintelui Arsenie Boca este la fel de viu și după moarte

Multe minuni sunt legate de viața și de sfârșitul lui Arsenie Boca, iar cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște personal vorbesc despre puterea sa vindecătoare și despre harul cu care știa să liniștească orice suflet îndurerat.

Nu întâmplător, în zilele de priveghi, în jurul coșciugului în care era depus se simțea un miros puternic de smirnă, despre care vorbeau toți cei care au mers la Prislop să îl conducă pe ultimul drum.

Măicuțele de la mănăstire se rugau alături de credincioșii veniți la înmormântare și le spuneau să nu se teamă de aburii de smirnă și tămâie, că aceasta era ultima binecuvântare a părintelui. Se mai spune că șase ani mai târziu, lângă mormântul său a răsărit un izvor drept mărturie a minunilor și a iubirii pe care Arsenie Boca a avut-o pentru oameni.

În ultimul an al vieții, părintele vorbea adesea despre moartea sa: ”Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, vă voi ajuta mai mult decât am făcut de aici” – ar fi spus el conform declarațiilor părintelui Simion Todoran care îl vizita aproape în fiecare lună.

Într-adevăr, chiar și azi pelerinii care vin la mormântul său simt că apa izvorului îi ajută. Unii susțin că are putere de leac pentru boli pe care medicii de azi nu au tratamente, alții spun că rugăciunile rostite la mănăstire le deslușesc mai bine drumul și alegerile pe care le au de făcut.

 

Citește și: Rugăciunea de dimineață a părintelui Arsenie Boca

 

Loading...