Atât la propriu, cât și la figurat, 21 decembrie va fi cea mai întunecată zi, dat fiind faptul că vom fi martori ai unui fenomen cosmic rar, care nu a mai avut loc de 350 de ani.

De parcă luna decembrie nu era și așa una nefastă, cu Mercur retrograd, va deveni și mai rea, spun astrologii. Potrivit expertului Neil Spencer, pentru prima oară după 1664 Soarele se va muta în Capricorn, imediat după Saturn. Practic, Soarele și Saturn se vor alinia, un fenomen care se asteaptă să aibă consecințe dintre cele mai rele.

Cu siguranță vor exista și indivizi care nu vor avea de suferit, dar aceste cazuri se vor număra pe degete. Cei mai mulți vor avea de pierdut într-o astfel de zi și după, mai ales dacă se încăpățânează să ia decizii sau nu le cumpănesc suficient.

Tot ce vom face în 21 decembrie ne va părea mai greu decât de obicei. În plus, ar fi bine ca în această zi să nu începem nimic nou, pentru că vor exista consecințe deloc bune pe termen lung.

Va fi o zi cu un nivel al energiei la minimum, în care e posibil să ne simțim constrânși, avertizează și alți astrologi.

Dacă suntem obligați să luăm decizii, trebuie neapărat să ținem cont și de interesele celorlalți. Dacă ne gândim doar la propria persoană, ceea ce încercăm să facem nu va dura, mai spun experții.

30 decembrie, zi problematică

Unii astrologi spun că perioada dificilă, în care ar trebui să evităm cu orice preț să luăm decizii, se poate prelungi chiar până în ianuarie 2018. În mod special problematică va fi și data de 30 decembrie, când pot apărea schimbări de ultimul moment. Unele acțiuni din această zi pot fi amânate o lună sau chiar un an.

Atât în 21, cât și în 30 decembrie suntem sfătuiți să nu călătorim, pentru că timpii de așteptare vor fi mult crescuți.

Vezi și Horoscopul iernii. Uite cum îți merge la sfârșit de an și cum începe 2018

Citește și: