Acest ajutor bănesc de 15.000 lei ar vrea să vină în ajutorul creșterii demografice. Iniţiativa legislativă mai prevede că părinţii cu cel puţin trei copii minori nu vor plăti deloc impozit pe venit din salarii şi doar 50% din impozitul pe alte activităţi producătoare de venit. Mamele cu cel puţin trei copii ar beneficia și de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani. Aceleași prevederi s-ar aplica și în cazul familiilor care au adoptat copii.

15.000 de lei pentru tinerii însurăței

Proiectul propune ca tinerii până în 35 de ani să primească în momentul căsătoriei. Inițiatorul legii consideră că ar fi o „primă pentru recunoaşterea contribuţiei aduse societăţii prin căsătorie”. Însurățeii vor putea să-și înceapă viațe de familie cu un plus de 15.000 de lei în buzunar. Atenție, însă: dacă divorţează în primii cinci ani, vor fi nevoiţi să înapoieze banii statului, în 90 de zile de la pronunțarea divorţului. De asemenea, tinerii căsătoriţi ar putea fi scutiţi de impozitul pe venituri din salarii. Aceleași prevederi s-ar putea aplica și celor care s-au căsătorit de cel mult 5 ani de la data promulgării legii. Însă familiile monoparentale rezultate prin divorț sau mamele singure nu ar primi aceleași beneficii. În plus, TVA-ul pentru produsele de igienă și îngrijire destinate copiilor în vârstă de până la 6 ani ar trebui să fie de maximum 5 %.

Sursa foto: 123rf.com