Laura Stoica avea o  vocea inconfundabilă, iar melodiile ei”Un actor grăbit”, ”Focul” sau ”Dă Doamne cântec” sunt fredonate și azi de cei care au iubit-o, au ascultat-o sau i-au admirat muzica.

Destinul celebrei artiste s-a stins brusc în urmă cu 14 ani,  în momentul în care trăia cea mai frumoasă perioadă din viața ei și era mai fericită ca oricând. Ea era însărcinată în trei luni și urma să îmbrace rochia de mireasă, dar a murit în seara de 9 martie 2006,  într-un accident de mașină alături de logodnicul ei când se întorceau de la un concert din Urziceni.

Înainte de localitatea Sineşti, o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit în plin autoturismul în care se afla Laura Stoica şi logodnicul ei, Cristian Mărgescu. Impactul a fost extrem de violent, maşina fiind proiectată 20 de metri pe câmp, iar ce-i doi nu au avut nicio șansă să supraviețuiască.

Laura Stoica era însărcinată în trei luni

Cu toate acestea,  Laura Stoica pare să fi avut o premoniție, înainte de accidentul de mașină care i-a fost fatal, spun prietenii și cunoscuții săi.

O prietenă a artistei povestea, în 2010, într-o emisiune TV: ”Eram cu Laura la ziua prietenei noastre. Dintr-o dată, ne-a spus mie și soțului meu: „Dacă mor se vor îmbogăți toți impresarii mei”. Noi am replicat: „Laura, ce vorbe-s astea?! Laura ne-a spus că poate va da mâna cu Sf. Petru și soțul meu îi va căra sicriul. După o lună, chiar așa s-a întâmplat, soțul mei îi căra sicriul”, a povestit prietena artistei.

Și mama artistei, Elena Stoica, care a trecut prin cel mai greu moment pentru un părinte, acela de a fi nevoit să-și îngroape copilul, a făcut o dezvăluire tulburătoare, în urmă cu câțiva ani. “În ziua în care Laura a murit, ca niciodată, am început să citesc Biblia. Nu stiu de ce… Am vorbit cu Laura la telefon si m-a întrebat ce fac. I-am răspuns că citesc Biblia. Mi-a spus că e foarte interesant. Acum, îmi dau seama că a fost un semn. Că Dumnezeu m-a îndemnat să citesc din Biblie ca să pot trece peste cel mai greu moment din viața mea”, declarat mama artistei.

 

Înainte să moară, Laura Stoica i-a înmânat celei mai bune prietene o scrisoare, în care, printre altele, afirma: „N-am sa mor săracă și urată, bolnavă și singură. Iar tu, Cristina, tot așa!”. Iar premoniția i s-a împlinit, din păcate. A murit tânără, la numai 38 de ani, frumoasă, și împreună cu logodnicul ei, Cristian Mărgescu.

 

Laura Stoica, pe numele din buletin Adriana-Laurenția Stoica, aflase că era însărcinată în decembrie. În ultimul său interviu, povestea cu bucurie despre copilul pe care îl aștepta.

„Copilul se va naşte între 10 şi 15 septembrie, în zodia Fecioarei. Știu că sunt copii buni cei născuţi sub acest semn (…) Nu contează dacă e băiat sau fată. Nu am preferinţe. Cel mai important este să fie sănătos şi să aibă noroc. Și cred că o să aibă, pentru că a venit când nu mai credeam că e posibil să devin mamă”, spunea artista.

„Mai frumoasă’ și ‘Un actor grăbit’ au rămas în inimile oamenilor drept cele mai cunoscute piese care le aduce aminte de artistă, fiind și alegerea colegilor ei de breaslă, atunci când vor să-i aducă un omagiu. Laura Stoica a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din Capitală, nu departe de Amza Pellea.

 

Citește și: