13 numere mai rele decât 13. Care mai de care mai lugubru!

13 numere mai rele decât 13

Dacă ți-e teamă de ghinion în zilele de 13, află că sunt și numere mai rele! În Europa, zilele de vineri 13 sau marți 13 sunt cele mai temute, dar în alte culturi există o teamă puternică de alte numere. Iată 13 numere de care se tem superstițioșii. 

La noi, numărul 8 are conotație pozitivă și este asociat cu infinitul, dar la indieni este un număr plin de ghinion, așa cum este la noi 13. Iar la chinezi, numărul 4 este numărul morții. Iată 13 numere considerate de alții fatidice.

 

3, macabru în fotografii

În Japonia, este bine să te ferești să faci o fotografie cu 3 oameni. Se crede că persoana din mijloc va muri în acel an.

4, numărul morții

În dialectul mandarin, în China, cuvântul 'moarte' se pronunță la fel ca numărul 4, și anume prin silaba 'si'. Nu este de mirare că toți îl evită. Șoferii nu iau plăcuțe de înmatriculare cu numărul 4, multe clădiri nu au etajul 4, iar oamenii se feresc să își programeze nunți sau botezuri pe data de 4.

7, asociat cu duhurile din cealaltă lume

Dacă pentru creștinii din toată lumea, 7 este un număr benefic, asociat cu protecția lui Dumnezeu, pentru asiatici el este asociat cu a șaptea lună din an, în care se cinstesc morții și se oferă drept pomană fructe și mâncare, pentru ca duhurile să nu se întoarcă să îi bântuie pe cei vii.

8, numărul ghinionului în India

În cultura populară indiană, numărul 8 este asociat cu ghinionul și cu pierderile, inclusiv cu pierderile de vieți omenești. Indienii se feresc de numărul 8, așa cum noi ne ferim de 13.

9, numărul torturii în Japonia

Din  cauza faptului că numărul 9 se pronunță la fel ca și cuvântul 'tortură', unele spitale sau companii aeriene japoneze au eliminat acest număr din structurile lor. Oamenii se tem de el și îl asociază cu suferința extremă.

17, un număr macabru în Italia

Pe vremea Imperiului Roman, numărul XVII era considerat o anagramă după VIXI, care însemna 'am trăit'. Din această cauză, 17 era asociat cu moartea, mormintele, cimitirele și cortegiul funerar.

13 numere mai rele decât 13

39, numărul prostituției

În Afganistan, toată lumea se ferește să aibă la ușă sau la mașină numărul 39, pentru că este asociat cu prostituția.

11, asociat cu terorismul

De la evenimentele tragice din 11 septembrie, când au fost distruse Turnurile Gemene din New York și au murit aproape 3.000 de oameni, numărul 11 a căpătat o faimă macabră și este asociat cu atacurile teroriste și dezastrele de proporții.

66, pericol!

De câte ori nu ai auzit copiii strigând, la școală: '66! Vine profa!' Este o formulă preluată din jargonul hoților, care s-a răspândit și printre adolescenți.

666, numărul diavolului

Pentru creștini, 666 este numărul fiarei din adâncuri, care va aduce Apocalipsa pe pământ. 'Lăsaţi-l pe cel care înţelege să identifice semnificaţia numărului fiarei, căci el este, de fapt, numărul unui om. Numărul lui este 666' stă scris în capitolul 13 din Apocalipsă. Ca atare, numărul 666 a fost asociat cu iadul și cu nenorocirea lumii încă de la începuturile Evului Mediu.

10, numărul pedepselor trimise de Dumnezeu

Pentru evrei, 10 au fost plăgile trimise de Dumnezeu să îi pedepsească pe egipteni și 10 trebuie să fie zilele de rugăciune și smerenie, în amintirea Exodului.

26, coincidențe tragice

În India, numărul 26 a căpătat în timp o semnificație nefericită din cauza coincidențelor tragice care au avut loc în zilele cu această dată. Pe 26 decembrie 2004, țara a fost lovită de unul dintre cele mai puternice tsunami din istorie, omorând 10.000 de oameni. Pe 26 ianuarie 2001, un cutremur cu magintudinea de 7,7 grade pe scara Richter a făcut peste 13.000 de victime. Pe 26 noiembrie 2008, 164 de oameni au murit într-un atac terorist în Mombai.

191, avioanele morții

Este un număr de temut pentru piloții americani. O coincidență nefericită a făcut ca 5 avioane cu indicativul 191 să se prăbușească în ultimii 20 de ani, făcând sute de victime.