Au existat vremuri când în locuință exista un singur televizor. Și acela în sufragerie. Exista un telefon, și acela fix. Tentații prea puține.

Părinții nu apucau să le facă program de tv copiilor, căci pe atunci se ieșea la joacă, afară. Nimeni nu se plictisea și nu era demodat.

Astăzi, în vremurile moderne, există câteun televizor în fiecare cameră a casei, toată lumea are telefoane mobile, tablete, laptopuri, calculatoare, ceasuri inteligente și câte și mai câte.

Păreri despre școala finlandeză. Este cea mai bună din lume?

Programul părinților este încărcat și stresant, iar dacă copilul stă cuminte cu ochii într-un ecran, poate respira și el liniștit după o zi de muncă.

Oamenii au muncit dintotdeauna, și în vremurile apuse veneau obosiți, lucrau și în schimburi, dar tot aveau timp pentru familie.

Tehnologia modernă are multe avantaje, dar și dezavantaje în același timp.

Copiii ar trebui să petreacă un număr mai mic de ore în fața ecranelor de tot felul. Pentru sănătatea lor, că de folosit oricum învață rapid cum să o facă.

Dar cum să îi limitezi timpul, fără ca el să facă scene diverse și să se supere sau să amenințe într-un fel.

10 sfaturi să-ți faci copilul să stea mai puțin cu ochii în ecranele gadgeturilor

Cercetările arată că un copil poate ajunge să aibă probleme de atenție, de concentrare, cu somnul, de socializare, dacă stă prea mult cu ochii în ecrane.

1. Nu le dați copiilor propriul gadget

Interacționează cu copiii tăi. Faceți asta în loc să le oferiți un dispozitiv electronic.

2. Asigurați-vă că laptopurile și televizoarele stau în spațiile comune ale casei

Când copiii folosesc ecrane în bucătărie sau camera de zi, este mai ușor să țineți cont de ceea ce vede și face, de jocurile pe care le joacă și de site-urile pe care se află.

Îmbrățișează-ți copilul cât mai des. Iată 7 beneficii ale acestui gest

3. Timp liber pentru familie

La orice vârstă, copiii ar trebui să știe că există anumite momente în care ecranele stau închise, precum la mese și înainte de culcare.

4. Observați cât de des vă folosiți propriile dispozitive

Dacă țineți fața îngropată în telefon, copiii nu vor vedea un motiv bun pentru care ar trebui să nu facă la fel.

În plus, aceste dispozitive afectează și scurtează timpul petrecut cu copiii.

Cercetătorii care au studiat familii la restaurantele de fast-food au observat că părinții erau adesea mai atenți la telefoanele lor inteligente decât la copiii de la masă.

5. Stabiliți limite

Când regulile sunt clare și consecvente, puteți evita bătăliile zilnice când le spuneți copiilor că este timpul să opriți televizorul, computerul sau telefonul.

6. Fiți gata să explicați limitele de timp impuse

După ce copiii stat la tv, pe telefon, tabletă în casa unui prieten, s-ar putea să se întrebe de ce acasă nu e tot așa.

Acestea sunt oportunități de conversații cu copiii despre valorile familiei.

Cum eviți conflictele în familie. Așa vei avea pace în casă

7. Ajutați-i pe copii să găsească alte modalități de a se distra

Dacă un copil nu are nimic de făcut decât să se uite la un ecran, atunci nu ar trebui să fim surprinși atunci când o face.

Păstrați și alte opțiuni – artă, cărți, jocuri, excursii, biciclete.

8. Folosiți-vă de tehnologie

Utilizați programe și aplicații pe care le puteți seta pentru a dezactiva calculatoarele, tabletele și smartphone-urile după o anumită perioadă de timp.

9. Reglați limitele de timp pe măsură ce copilul crește

Pentru micii școlari și pentru adolescenți, părinții ar putea dori să îi implice mai mult în procesul de luare a deciziilor.

Ai putea să vorbești cu ei despre cât timp va trebui să stați împreună ca familie. Odată ce ați stabilit un plan, nu vă abateți de la el.

10 mici schimbări pentru o familie mai sănătoasă și fericită în 2018

10. Luați în considerare donarea sau reciclarea electronicelor vechi

De obicei, gospodăriile dispun de numeroase dispozitive care nu mai sunt folosite, ocupă spațiu, etc.

Este bine să faceți un inventar și să vedeți dacă nu puteți limita tehnologia.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto