1 Aprilie și cele mai reușite păcăleli din istorie

1 Aprilie și cele mai reușite păcăleli din istorie

Originea farselor de 1 Aprilie nu este cunoscută, dar păcăleli se fac peste tot în lume și ziua este sărbătorită cu tot felul de glume și petreceri. În unele țări, precum Franța sau Japonia, oamenii își dau mici cadouri, dulciuri sau jucării pentru copii. În altele, darurile constau în felicitări comice și obiecte care stârnesc veselia celor din jur.

Ziua păcălelilor datează din perioada Imperiului Roman, când locuitorii cetăților bogate organizau festivalul Hilaria, în preajma zilei de 25 martie. Râzând și glumind, romanii sărbătoreau primele zile calde de primăvară și începutul noului an după echinocțiul de primăvară. După schimbarea calendarului și alegerea zilei de 1 ianuarie pentru a marca noul an, felicitările de 1 aprilie au început să fie considerate farse. Primele consemnări legate de Ziua Păcălelilor se păstrează în Franța și datează din secolul al XVI-lea. Cei păcăliți, trebuiau să poarte pe spate un pește din hârtie sau un pește desenat, pornind de la faptul că Soarele se află în zodia Peștilor în această perioadă.

smile-179

Păcăleli celebre din timpuri moderne

În anul 1957, postul BBC anunța, al 1 Aprilie, că într-o localitate din Elveția cercetătorii au reușit să obțină un copac care produce spaghete. Știrea a fost atât de credibilă, că oamenii au început să sune la televiziune și să întrebe de unde ar putea cumpăra puieți. Tot BBC anunța, în 1980, că celebrul ceas mecanic Big Ben va fi înlocuit cu unul electronic. Londonezii s-au revoltat, au ieșit în stradă să își manifeste dezaprobarea, ba chiar au întrebat dacă vechiul Big Ben ar putea fi cumpărat. În 1995, ziarul „Irish Times” anunţa că Disneyland negociază cu guvernul rus achiziţionarea trupului lui Lenin în vederea expunerii lui, cu tot cu mausoleu, în parcul de distracţii din Paris. Cântăreața Britney Spears a avut și ea parte de o păcăleală pe cinste, după ce a pozat provocator în revista 'Rolling Stone'. Site-ul muzical Wall of Sound publica, în 1999, un articol bine documentat și cu multe dovezi conform căruia Britney are, de fapt, 28 de ani în loc de 17. Ca urmare, sute de fani au sunat la redacție pentru a afla dacă informația este reală sau nu.

Photo credit: Foter.com