Piața de consum aproape că este saturată. Sunt alimente care mai de care mai atractive prin aspect și gust, iar unele reușesc să ne creeze o dependenţă similară celei produse de unele medicamente sau droguri. Asta susţine un studiu realizat de o echipă de cercetători americani de la Universitatea din Michigan. Studiile efectuate de-a lungul timpului au rezultat că alimentele transformate, care au zahăr adăugat dau dependenţă. Iar această cercetare recentă aduce dovezi în plus că alimentele care au gustul foarte propunțat, fie că este foarte dulce, foarte sărat sau foarte gras atrage în cazul oamenilor o reală dependenţă, de care poți scăpa doar cu multă determinare. Explicaţia cercetătorilor de la universitatea americană constă în faptul că aceste alimente cu gusturi foarte puternice stimulează aceleaşi zone ale creierului pe care le activează unele droguri puternice.
Produse ”periculoase”
La studiu au fost înscriși aproximativ 500 de participanți cărora li s-a cerut să analizeze o listă cu 35 de alimente şi să probeze pe care dintre ele ar putea să le mănânce continuu și la care ar putea să renunţe oricând. În urma rezultatelor s-a realizat o medie și pe primele cinci locuri în topul alimentelor cu cea mai mare dependență sunt pizza, ciocolata, chips-urile, prăjiturile şi îngheţată.
Rețetele folosite bineînțeles că pot varia însă în general ingredientele de bază folosite la prepararea alimentelor clasate pe primele locuri în topul produselor care dau dependeță sunt:
Pizza – conține carbohidrați și grăsimi;
Ciocolata – conține zahăr și grăsimi;
Chips-urile – conțin carbohidrați, sare și grăsimi;
Prăjituri/fursecuri – conțin carbohidrați, zahăr și grăsimi;
Înghețata – conțin zahăr și grăsimi.
Unele persoane sunt atașate emoțional de anumite alimente
Am cerut părerea și a unui medic specialist român, pentru a afla și un alt punct de vedere. Dr. Șerban Damian consideră că ”explicațía pentru acest rezultat este o pseudodependență, pentru că nu avem același tablou clinic ca în cazul consumului de droguri și nici nu se manifestă sindromul de sevraj la întreruperea administrării. Oricât de mult ne-ar produce plăcere ciocolata sau înghețata, totuși nu există riscul de a deveni cu adevărat dependenți de aceste produse. Este adevărat, unele persoane sunt atașate emoțional de anumite alimente, mai ales cele care conțin zaharuri simple, care produc rapid senzație de plăcere prin eliberare de neurotransmițători la nivelul creierului, însă cu un efort nu foarte mare, acest atașament poate fi depășit. Este nevoie doar de voință, de reducerea consumului și de înlocuirea cu alte alimente mai puțin bogate în zaharuri”, ne explică medicul.
Ce poți mânca fără grijă
La polul opus al clasamentului realizat în Statele Unite si deci alimentele care nu reprezintă o problemă din punct de vedere al dependenţei sunt: orezul brun, mărul, fasolea/mazărea, morcovul şi castravetele. Sunt naturale, neprocesate, fără multe zaharuri și aduc beneficii pentru sănătate.
Plăceri consumate cu măsură
”Alimentele despre care specialiștii americani consideră că pot da dependență nu fac parte din necesitățile noastre curente, ci mai curând pot fi catalogate drept plăceri, așa că le putem consuma doar din când în când. Nu se întâmplă nimic dacă vom mânca în aceeași zi și ciocolată și înghețată (sau mai simplu, înghețată cu ciocolată), dar ar trebui să reprezinte o pondere redusă. În cantități reduse aceste alimente (pizza, ciocolata, chips-uri, prăjituri/fursecuri, înghețată) pot fi consumate chiar și zilnic. Problemele apar când sunt consumate în cantități mari.” (Dr. Șerban Damian, Nutriționist sportiv acreditat CIO, Centrul de Nutriție Superfit, www.superfit.ro).
Credit foto: Flickr.com