Conform tradiției creștin ortodoxe, sunt trei posturi importante de-a lungul unui an: Postul Fecioarei Maria (15 zile), Postul Crăciunului (40 de zile) și Postul Paștelui (48 de zile). Sunt, de asemenea, și alte posturi mici, în zilele de miercuri și de vineri.

Postul alimentar reprezintă abținerea totală sau parțiala de la hrană și, în general, nu este voie să se consume produse de origine animală (carne, ouă, lapte, brânză, unt), precum și alcool.

În toate religiile lumii conceptul de post a fost inventat cu scop curativ atât în ce privește corpul, cât și psihicul și sufletul.

Există mai multe tipuri de post alimentar:

  • postul creștin ortodox – o variantă de dietă vegetariană care include periodic pește și fructe de mare;
  • postul negru – o variantă particulară, mai dură, în care se renunță complet la mâncare pe o durată de timp variabilă;
  • postul cu sucuri de fructe sau legume.

Alegeri indicate

Postul alimentar urmat corect, astfel încât să nu te îngrași și să ai un randament optim la serviciu are ca soluție ”un aport corespunzător de surse de proteine vegetale: soia, ciuperci, leguminoase (fasole boabe, linte, năut, mazăre), quinoa, migdale (dar și nuci, alune, fistic), alge, semințe de cânepă, de dovleac, avocado. Acestea se combină cu surse de carbohidrați cu încărcătură glicemică scăzută (cereale integrale, orez basmati, cartofi dulci sau cartofi mov, făină de naut). Și bineînțeles majoritatea legumelor și a fructelor (salată, roșii, ardei, castraveți, ridichi, fructe de sezon etc.)”, spune doamna doctor Gabriela Man.

Alimentele care furnizează prea multă glucoză trebuie înlocuite cu alimente sănătoase: cartofii obișnuiți cu cei dulci/mov, orezul cu orez basmati, pâinea albă cu o pâine din făină specială din gama Slăbești mâncând pe care a conceput-o dr. Man sau pesmeti wassa ori pâine bob întreg (dacă nu există probleme seriose de exces ponderal).

Vă asigur că se poate ține și dietă în post. Am pacienți care țin toate posturile, așa că am conceput astfel de meniuri și chiar au putut slăbească și să își îndeplinească obligațiile la serviciu”, mai specifică medicul.

Efect de vitalizare și anti-îmbătrânire

Postul reprezintă o perioadă foarte bună de detoxifiere a organismului. Vegetalele sunt surse extraordinare de antioxidanți, minerale, enzime. Fructele și legumele crude ajută organismul să își păstreze tinerețea, vitalitatea și să se apere în fața agresiunilor externe și a bolilor. În timp ce uleiurile presate la rece, semințele de in, de cânepă, migdalele, alunele, nucile, chiar peștele când e permis, fructele de mare, avocado – acestea sunt surse foarte bune de acizi grași esențiali care contribuie la sănătatea inimii și a vaselor de sânge, la sănătatea creierului, la frumusețea pielii, a părului, unghiilor și la imunitatea organismului.

Chiar recomand ca în perioada de post să fie luate și capsule cu alge verzi (spirulină, chlorella). Acestea ajută la eliminarea metalelor grele. Sau, vă faceți dimineața o băutură detoxifiantă și vitaminizantă, cu mulți antioxidanți: în 100 ml apă plată puneți o lingură iarbă de grâu pudră, 1/2 linguriță semințe de in măcinate și 1/2 linguriță scorțisoară, puțină miere sau sirop agave pentru gust. Amestecați și beți pe stomacul gol.” spune doctorul specialist.

Postul cu apă distilată

Despre postul cu apă distilată se spune că este benefic pentru tot organismul, când persoana simtă că a făcut excese alimentare și își simte corpul ”încărcat”. Apa curăță toxinele și varianta ar fi ca apa să fie consumată prima dată o zi, după o săptămână două zile, după încă o săptămână trei zile, până când se ajunge la 7 zile consecutive în care se bea numai apă. Apoi se revine identic scăzând săptămânal câte o zi. Totuși, medicul Gabriela Man nu recomandă. ”Nu sunt adepta unor diete atât de restrictive. Cred că ne putem detoxifia hrănindu-ne corect, plus adjuvanții de care menționam: alge, iarba de grâu pudră, iarba de lucernă”.

O oportunitate de a-ți întări organismul

Priviți postul ca pe o oportunitate de a face pace cu noi înșine. Sunt de modă veche. Consider că pe lângă a fi atentă la alimentație, în post trebuie să am o atitudine senină, fără ranchiuni, certuri. Dacă ne alimentăm corect, vom ieși din post cu un organism mai puternic și întinerit. Atenție mare la produsele industriale de post (ex: pate de soia sau alte conserve și semipreparate care sunt pline de aditivi, conservanți). Se poate prepara pate de soia acasă și de asemenea quinoa este indicată ca sursă extraordinară de proteine. Se găteste combinată cu legume, înăbușită, sau poate fi un desert gustos cu puțină miere și scorțișoară.” (dr. Gabriela Man).

nutritionist Gabriela_Man

Dr. Gabriela Man

Credit foto: Flickr.com