Astfel, în 100 g de parizer găsim doar 12 g de proteine. Comparativ, 100 g de mușchi de porc are 25 g de proteine, în timp ce 100 g de piept de pui are 26 g de proteine. Așadar, dublu față de parizer.
10 felii de parizer de pui conțin jumătate din cantitatea totală de sare necesară pe zi
Pe lângă această pastă, parizerul mai conține șorici, piele de pui sau ambele, care nu sunt altceva decât surse de grăsimi saturate. Grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru cancerele de colon și sân. Ele ar trebui să reprezinte maxim 10% din totalul de grăsimi din dieta noastră. O dietă sănătoasă conține grăsimi în proporție de 30%. Cele mai bune surse de grăsimi, adică grăsimi nesaturate se găsesc însă în produsele de origine vegetală – semințe, avocado, măsline.
Citește și: Șunca de Praga, o sursă de sare și E-uri periculoase. Lista de sortimente sănătoase și nocive
De asemenea, parizerul conține între 1 și 3 g de sare per 100 g. Adică, dacă mâncăm 10 felii subțiri de parizer putem consuma până la 3 g de sare, ceea ce înseamnă peste jumătate din doza zilnică recomandată doar dintr-un aliment. Dacă luăm în considerare că cele mai multe alimente pe care le cumpărăm conțin sare, putem depăși cu ușurință doza zilnică recomandată de o linguriță.
Sarea sau clorura de sodiu este necesară bunei funcţionări a organismului, cu condiţia să nu se depăşească un aport de maximum 5 grame pe zi. Problema este că majoritatea populaţiei din ţările civilizate consumă de două ori mai multă sare decât ar avea nevoie în mod normal organismul, potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aceasta pentru că excesul de sodiu provine în proporţie de 77% din sarea adăugată de producătorii din industria alimentară. Consumul excesiv de sare este vinovat pentru producerea hipertensiunii arteriale şi a bolilor cardiovasculare.
Ce efecte au aditivii din parizerul de pui asupra sănătății noastre
Pe lângă toate acestea, parizerul conține și o listă lungă de aditivi alimentari, de la conservanți la coloranți și amelioratori, care pe lângă faptul că ne păcălesc simțurile, ne afectează și sănătatea.
Citește eticheta și evită cel mai periculos aditiv alimentar: E 123
În ceea ce privește efectele aditivilor alimentari asupra sănătății, aceștia cresc riscul de cancere de tract digestiv. Așa cum știm, celulele organismului nostru se regenerează periodic. Celulele care vin cel mai des în contact cu aceste non-alimente (aditivii alimentari) sunt celulele tractului digestiv. În momentul în care regenerarea lor se produce în prezența unor substanțe care nu sunt naturale, apar celule cu defecte – respectiv celule canceroase.
În al doilea rând, consumul constant de produse procesate poate duce la alergii cutanate (dermatite, eczeme, etc), tulburări gastrointestinale, poate afecta funcția de detoxifiere a ficatului și poate scădea imunitatea.
Sortimentele de parizer de pui cu cele mai multe E-uri și grăsimi
InfoCons – Asociație pentru Protecția Consumatorilor a realizat un studiu pe produse tip parizer de pui. În cadrul studiului au fost analizate 12 produse, ce au următorii producători sau distribuitori: Carrefour Romania S.A., Cristim 2 Prodcom SRL, Kaufland Romania S.C.S., Meda Prod ’98 S.A., METRO Cash&Carry Romania SRL, S.C. CIA ABOLIV S.R.L., S.C. FOX COM SERV S.R.L., S.C. GOODIES MEAT PRODUCTION S.R.L., S.C. PROFI ROM FOOD S.R.L., SC Auchan Romania SA, SC. CIA ABOLIV S.R.L.
Ca urmare a realizării acestui studiu, în ceea ce privește numărul de E-uri, a reieșit faptul că acesta variază între 4 și 10 E-uri.
Produsele cu cel mai scăzut număr de E-uri au fost: Cris-Tim Parizer Taranesc cu Pui 100g (4 E-uri – E450, E300, E120, E250), Cris-Tim Mini Parizer cu Pui 500g (4 E-uri – E450, E300, E120, E250), Casa Gustului Parizer cu carne de pui 500g (5 E-uri – E451, E621, E316, E407, E250) și Apetit Parizer pasăre 1kg (6 E-uri – E450, E407, E412, E316, E621, E250).
Cele 4 mărci de parizer de care trebuie să te ferești. Au și câte 12 E-uri!
La polul opus, produsele cu cel mai ridicat număr de E-uri au fost: Baroni Mini Parizer cu pui 500g (10 E-uri – E450, E316, E330, E407, E412, E508; E327, E262, E335; E250), Aro Parizer cu carne de pasare 500g (10 E-uri – E450, E452, E300, E316, E412, E262, E250, E331, E621, E120), Gustoso Parizer Taranesc cu Piept de Pui 500g (9 E-uri – E450, E407, E330, E301, E621, E262, E327, E335, E250), Proxi Parizer cu carne de pasare 1kg (9 E-uri – E450, E452, E300, E407, E412, E415, E621, E120, E250).
Produsele conțin grăsimi între 13,89 și 22 g/100g , iar trei dintre produsele studiate conțin doar grăsimi saturate: Apetit Parizer pasăre 1kg, Proxi Parizer cu carne de pasare 1kg și Casa Gustului Parizer cu carne de pui 500g.
Produsele cu cel mai mic conținut de grăsimi saturate identificate au fost: Carrefour Parizer de pasare 500g (3.9 grame grăsimi saturate la suta de grame de produs), Gustoso Parizer Taranesc cu Piept de Pui 500g (4 grame grăsimi saturate la suta de grame de produs), Aro Parizer cu carne de pasare 500g (4.29 grame grăsimi saturate la suta de grame de produs).
La polul opus, produsele cu cel mai mare conținut de grăsimi saturate au fost: Apetit Parizer pasăre 1kg (16.1 grame grăsimi saturate la suta de grame de produs), Proxi Parizer cu carne de pasare 1kg (16.1 grame grăsimi saturate la suta de grame de produs), Casa Gustului Parizer cu carne de pui 500g (14.8 grame grăsimi saturate la suta de grame de produs).
Conținutul de sare din parizer de pui variază între 1.27 și 2.8 g/100g.
Produsele cu cel mai mic conținut de sare identificate au fost: Auchan Parizer cu carne de pui 500g (0.99 grame sare la suta de grame de produs), Cris-Tim Mini Parizer cu Pui 500g (1.5 grame sare la suta de grame de produs), Cris-Tim Parizer Taranesc cu Pui 100g (1.5 grame sare la suta de grame de produs).
La polul opus, produsele cu cel mai mare conținut de sare au fost: Aro Parizer cu carne de pasare 500g (2.6 grame sare la suta de grame de produs), Carrefour Parizer de pasare 500g (2.6 grame sare la suta de grame de produs), Baroni Mini Parizer cu pui 500g (2.5 grame sare la suta de grame de produs).
Sursa foto: 123rf.com