Ideea că mâncarea gătită ca la mama acasă este cea recomandată dacă vrei să-ţi menţii silueta sau să scazi în greutate este destul de controversată. Care este de fapt adevărul? ”Totul depinde de ingrediente şi de modul de preparare”, ne spune medicul Şerban Damian. ”Şi acasă poţi să îţi găteşti o mâncare foarte grasă, cu mult ulei, margarină, untură, după cum poţi să alegi să găteşti dietetic. La fel şi la restuarant! Poti să alegi mâncare cu sos, care aproape sigur conţine şi ulei, sau poţi comanda ceva gătit la abur, care este mult mai dietetic. Aşadar, totul ţine de alegeri! Din punctul meu de vedere, gătitul acasă este o opţiune mai bună, pentru că îţi dă şansa să foloseşti doar ingredientele pe care le doreşti. Poţi să controlezi sursa lor, poţi să le cântăreşti, poţi să le combini cum vrei şi poţi să le găteşti prin metode mai puţin agresive (de exemplu: la cuptor, la abur, fierte)”, explică specialistul.

Fiecare fel de mâncare are o variantă dietetică

Care dintre mâncărurile gătite sunt grele şi ar trebui consumate mai rar? Ei bine, ”mâncărurile cu sos sau cele la care s-a folosit untură, făină (rântaş). Ar trebui să fie consumate foarte rar sau chiar deloc. Vestea bună este că pentru fiecare fel de mâncare există şi o variantă dietetică. De exemplu, clasicele sarmale cu carne de porc la care se adaugă şi slănină, pot fi făcute din carne de curcan, fără alt adaos de grăsime, şi rezultă un fel de mâncare cu mult mai puţine calorii. Prăjelile sunt, de asemenea, preparate culinare cu foarte multe calorii, deoarce înglobează în produsul finit o cantitate mare de grăsime”, adaugă dr. Damian.

Gustăm din toate cu moderaţie

Pentru o persoană sănătoasă nu există contraindicaţii în privinţa preparatelor. Importantă este moderaţia. ”Nu trebuie să mâncam ca şi cum n-am mai apuca anul următor. Putem să gustăm din toate, însă alimentatia trebuie să rămână pe linia normalităţii, inclusiv în perioada vacanţei”, ne mai sfătuieşte medicul Şerban Damian (nutriționist sportiv acreditat CIO, Centrul de Nutriție Superfit, www.superfit.ro).

Dr. Serban Damian poza nou mic

dr. Șerban Damian

Credit foto: Flickr.com